Cele mai bine vândute modele de autoturisme pe primele luni au fost cele cu o capacitate cilindrică între 1.300 și 2.000 de centimetri cubi (cmc). Posesorii unor asemenea autovehicule scot mai puțini bani din buzunar pentru asigurarea de răspundere civilă auto (RCA).
Arbitrul pieței a autorizat zece companii să încheie polițe RCA în 2008, respectiv BCR Asigurări, BT Asigurări, Generali România, Omniasig, Asitrans, Asirom, Astra, Ardaf, Asiban și Allianz-Țiriac Asigurări.
Pentru o poliță încheiată la Asiban, tariful anual minim de primă pentru motoarele sub 1.400 cmc este de 252 lei, iar cel maxim este de 375 lei. În cazul unor autoturisme cu o capacitate sub 1.600 cmc, proprietarii vor plăti 300 de lei anual tarif minim și 450 de lei pe an tarif maxim. Cu cel puțin 348 de lei îți închei RCA pentru o mașină cu o putere sub 1.800 cmc. Tarifele practicate de BCR țin cont de buna purtare a șoferului, iar posesorul unui autovehicul cu motor de maxim 1.600 cmc va plăti 300 de lei. Pentru aceeași clasă, polița RCA e mai scumpă la Omniasig cu 30 lei, fiind de 330 lei pe an, ca la Generali să urce la 500 lei.
La Asirom, tarifele de primă se diferențiază și în funcție de perioada în care a fost emisă polița, precum și de nivelul limitei de răspundere și a daunelor materiale. Cei care încheie polița până la sfârșitul anului, cu o limită de răspundere de 150.000 euro pentru daune materiale și 750.000 euro pentru vătămări corporale, vor plăti 231 de lei pe an pentru mașini cu motoare sub 1.200 cmc, 249 lei pentru maxim 1.400 cmc. Pentru o mașină de maxim 1.600 cmc și 1800 cmc, tarifele sunt de 342 lei, respectiv 345 lei. Dacă polița se semnează după 1 ianuarie, tarifele cresc ușor, ajungând la 276 lei pentru maxim 1.400 cmc.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane