Home Asigurari Garanțiile pentru fondurile de pensii trebuie investite cu prudență

Garanțiile pentru fondurile de pensii trebuie investite cu prudență

DISTRIBUIŢI

Activele necesare acoperirii provizionului tehnic vor proveni din resursele proprii ale administratorilor fondurilor de pensii, potrivit Normei privind calculul actuarial al provizionului tehnic pentru fondurile de pensii administrate privat, aprobată de arbitrul pieței. Provizionul tehnic se constituie pentru a acoperi riscurile aferente garanției investiționale minime, obligatorii și, eventual, a riscurilor aferente garanțiilor suplimentare asumate de administrator, se arată în comunicatul remis de CSSPP. Investițiile făcute din activele care vor constitui provizionul tehnic trebuie să fie diversificate, astfel încât să se evite concentrarea pe un singur emitent sau grup de emitenți și acumularea de risc pe portofoliu. Garanțiile cu privire la performanțele investiției sunt valabile și pentru cazul încetării premature a contractului ca urmare a decesului, invalidității sau transferului și pentru cazul modificării, suspendării sau încetării contribuțiilor la fond.Totodată, dacă valoarea activului personal al participantului la momentul transferului este mai mică decât valoarea garantată prin lege, diferența va fi acoperită din provizionul tehnic constituit de administratorul de la care acesta se transferă. Transferul sumei din provizionul tehnic se va face în contul colector al noului fond, în numele participantului transferat, în aceeași zi în care se efectuează transferul activului personal al respectivului participant.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.