Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE) a realizat in perioada mai-iunie 2006 o cercetare calitativa privind opiniile si atitudinile femeilor in legatura cu problemele legate de reformarea sistemului de pensii, se precizeaza intr-un studiul publicat pe portalul specializat www.1asig.ro.
Cercetarea calitativa a fost efectuata pe baza a trei focus grupuri formate din femei cu venituri mici si medii, active pe piata muncii din Bucuresti, initiativa fiind determinata si de faptul ca la sfarsitul lunii trecute a fost aprobata Legea 204/ 2006 privind pensiile facultative, iar guvernul a modificat proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, care va fi trimis spre dezbatere si adoptare parlamentului.
Studiul releva un aspect cu adevarat neasteptat la prima vedere, si anume ca -singurul avantaj al sistemului de pensii private este, faptul ca pensia respectiva poate fi mostenita de urmasi,- ceea ce nu se intampla cu pensiile de stat. In rest, repondentii au fost de acord ca ceea ce se prevede in aceste proiecte de lege este foarte -indepartat- de nevoile si posibilitatile persoanelor cu venituri mici si medii. De asemenea, toate comentariile participantelor la focus-grupuri demonstreaza ca proiectul de reforma a pensiilor le pare utopic, majoritatea neavand incredere ca vreunii dintre angajatori ar putea fi convinsi sa plateasca vreo suma in contul pensiei angajatilor, indiferent cate avantaje ar avea. In plus, cercetarea a scos in evidenta ca cele mai importante obstacole de imagine pe care le au guvernantii in promovarea unui sistem de pensii private ar fi printre altele neincrederea publicului in ideea de fond privat, lipsa de informare in acest domeniu si lipsa unei institutii credibile, care sa garanteze administrarea corecta a banilor depusi de salariati, inclusiv in institutii bancare solide sau institutii europene.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane