Se încinge competiţia pe piaţa asigurărilor. Primul val de noi actori a făcut deja pasul spre îndeplinirea facilităţilor cerute de CSA, pentru a avea undă verde la deschiderea de puncte de lucru. Chiar dacă într-o primă fază am privit intrarea spectaculoasă, care va fi urmată de noi valuri, doar din punctul de vedere al urmărilor pentru consumator – servicii mai bune, mai ieftine, concurenţă constructivă, deschidere faţă de spaţiul comunitar, e necesar să ne aruncăm o privire şi asupra motivelor care au convins marii asigurători să facă pasul pe tăramurile mioritice. Nu de alta, dar faptul că s-au simplificat modalităţile de autorizare este doar o premisă de suprafaţă.
Adevăratele motive pe care financiarii europeni le au sunt simţul deosebit al unei pieţe în plină dezvoltare şi mirosul de profituri rapide şi fără mari bătăi de cap. Proiectul pilonilor de pensii private e abia în fază de nou-născut, legea pentru obligativitatea locuinţei intră în funcţiune abia la vară, sute de mii de întreprinderi mici şi mijlocii încă nu au simţit gustul beneficiilor unei asigurări. Deci campuri de manevră sunt multe, şi numai bune de exploatat.
Nu sunteţi sigur că firma dumneavoastră va încasa la timp toate creanţele, iar cifra de afaceri va fi periclitată? Nicio problemă! Începând cu săptămâna trecută, există o serie de firme noi pe piaţă care vor urca standardele în asigurarea riscurilor financiare.
Riscurile financiare şi respectiv bunurile şi serviciile sunt domeniile pe care vor să activeze toate societăţile care au făcut notificările către CSA. Marea majoritate au dezvăluit faptul că principala lor ţintă este segmentul corprate. Iar cand aceste afirmaţii aparţin unor nume cum ar fi Axa, VHV Allgemeine sau Europaeische, însă cele mai mari companii, precum Liberty Mutual, Mitsui Sumitomo sau Lloyd*s, e clar că primul front de luptă acesta va fi. Chiar dacă giganţii nu vor ezita să lase neatacată nici o nişă potenţială!
Reprezentanţii companiilor nou intrate consideră că piaţa romanească se află la un nivel incipient, iar asigurările de neplată a creanţelor sunt un teren virgin (probat de valoarea segmentului care se cifra pe 2006 la 30 milioane de euro). Experienţa companiilor noi va fi benefică pieţei în totalitate, vor apărea anul acesta produse noi, cum ar fi poliţe de asigurare a transportului sau asigurarea riscului politic.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane