Sa ne concentram putin asupra revolutiei pe care id Software si-a propus sa o provoace pe piata jocurilor video prin indelung asteptatul Doom 3. Asteptat cu dintii stransi de toti fanii creierilor pe pereti, jocul este, in sfarsit, disponibil in unele parti ale lumii.
Sigur ca, inca de la inceput, vom lasa la o parte prejudecatile pe care le avem in privinta jocurilor cu monstri (de ce bagati fratilor asa ceva intr-un joc pe care-l vreti serios, nu sunt oamenii destul de capabili sa faca rau fara sa aiba colti si aripi sau cutite in loc de maini?), cu pistoale rotunde si lasere, precum in filmele de prost gust cu martieni ale anilor *60. Genul are, de ce nu? multi fani, carora realitatea nu le mai ajunge in intreaga lume, asa ca merita un review.
In primul rand, fiindca tot vorbeam despre martieni, jocul are loc tot pe Marte, precum predecesorul sau. Personajul principal (respectiv mataluta) ajunge pe Planeta Rosie, unde se intalneste cu Malcolm Betruger, un fel de Einstein nebun care este liderul coloniei. Am spus nebun pentru ca individul se ocupa cu tot felul de activitati dubioase, cum ar fi experimente (si monstri trebuie sa vina de undeva, doar nu cresc in copaci, nu?) supuse unui control al autoritatilor. Fireste ca acest lucru il irita pe doctorul Frankenstein… pardon, pe Betruger. Dar la asteniile sale si la ce produc acestea vom reveni mai tarziu.
Ce frumos este Half-Life… pardon, Doom 3!
Scopul initial al jucatorului este acela de a repera un savant disparut, chestie pe care, de altfel, o si face. In toiul explicatiilor, bineinteles ca incepe haosul. Flacari, urlete din fundul plamanului, toate acestea se petrec brusc si au un scop foarte original, si anume plagierea cu nesimtire a temei principale din Half-Life (mai tineti minte, experiment nereusit, totul o ia razna si brusc hartile se umplu de monstri). Dar fireste, ideea jocului e mai putin importanta decat sangele si balele de monstru improscate pe perete de arma victorioasa a jucatorului inteligent, asa ca vom trece mai departe.
Ca sa nu cadem, din nou, in pacatul prejudecatii, vom admite ca Doom 3 este totusi mai mult decat un simplu shooter. Personajul principal va trebui sa caute, pe langa mormane de cadavre si nu numai, inregistrari audio, video si documente in format electronic, pe care este musai sa le ia in calcul pentru a face lumina in haosul creat in jurul sau. Sau ar putea sa nu faca acest lucru, caz in care nu va afla niciodata codurile necesare pentru unele containere cu armament si s-ar putea sa aiba o surpriza neplacuta cand se va trezi fata in fata cu o chestie mare si urata care vrea sa-l pape (sau cine stie ce altceva). In plus, fara a citi tot ceea ce gasesti, nu vei realiza niciodata faptul ca jocul are si un fel de poveste, nu numai lasere si sange. Dar sa vedem ce contin acele containere cu armament despre care vorbeam.
Inca de la inceput, jucatorul are cei doi pumni ai sai, o arma redutabila poate in Ferentari, dar de care monstrii din Doom 3 nu prea se sperie. Urmand linia Half-Life, apare, bineinteles, pistolul, cam ineficient dar mai bun totusi decat procedeele de judo impotriva unui adversar de trei ori cat tine, care mai are si colti si gheare pe deasupra (si nu se teme sa le foloseasca). Shotgun-ul este redutabil, insa asa cum e firesc, doar la apropiere. O mitraliera simpla si una rotativa completeaza arsenalul de putere mica, in timp ce faimoasa arma cu plasma si lansatorul de rachete (ma intreb cand o sa putem omori monstri cu bomba atomica) te fac sa te simti in siguranta, datorita puterii de a calma si entuziasmul unui pachiderm turbat. Grenadele nu mai merita mentionate, avand eficacitatea unor petarde chinezesti cu care vrei sa omori un urs, si invitatul special, care ar fi fost culmea sa lipseasca dintr-un joc axat pe carnagiu, este drujba (aplauze), care te ajuta sa vopsesti peretii intr-un rosu cat mai aprins. Si ultimul, dar nu cel din urma, BFG-ul, o arma nesimtita care elimina tot ce misca dintr-un foc, precum croitorasul cel viteaz.
Cardiaci din toate tarile, abtineti-va!
Ei bine, daca ceva merita mentionat in Doom 3, apai cu siguranta ca este atmosfera jocului, parte la care se vede ca s-a muncit si pentru care credem ca toti gamerii nerabdatori vor avea lacrimi de fericire in ochi. O singura precizare: de aceasta data, persoanele care sufera de inima ar fi bine sa ia in serios avertismentul si sa se abtina de la Doom 3. Detaliile prezente in joc sunt, intr-adevar, exceptionale. Iar lumina este plasata in mod genial, exact unde este cazul (si este cazul foarte rar, pentru ca intunericul sau, de fapt, crepusculul are un cuvant greu de spus la capitolul atmosfera). Sunetul nu face nici el exceptie, ni s-a parut chiar cea mai bine realizata parte a jocului in materie de atmosfera (si insistam asupra acesteia pentru ca intr-adevar este unica).
Ca resurse, fireste ca Doom 3 nu dovedeste pic de decenta, dar de aceasta data cererea extrem de mare nu este justificata pe deplin nici macar din punct de vedere grafic. In rest, multiplayer-ul este limitat la doar patru jucatori pentru ca hartile sunt mici, iar despre AI-ul adversarilor nu merita facuta nici o mentiune, pentru ca este de o mediocritate absoluta. Din aceste puncte de vedere, revolutia uriasa promisa de id Software este maximum o rascoala formata din cativa tarani beti crita, tot taraboiul facut atatia ani de zile dovedindu-se a fi, inca o data, un mare fas. Dar nu credem ca acest lucru va dezamagi foarte tare, intrucat in ultimul timp ne-am obisnuit cu nesimtirea producatorilor de jocuri si cu artificiile lansate in zadar pentru mizerii precum Deus Ex: Invisible War sau Manhunt.
