Home IT & Comunicatii E-mail-ul, -crucial- pentru viitorul Linux pe desktop

E-mail-ul, -crucial- pentru viitorul Linux pe desktop

DISTRIBUIŢI

E-mail-ul va fi cel mai important factor care va determina adoptarea sistemului de operare Linux pe desktop, conform unui nou studiu.

Studiul Desktop Linux Client Survey 2005, publicat in aceasta saptamana de Open Source Development Labs, a relevat ca lipsa unei aplicatii puternice de e-mail ar putea afecta adoptarea sistemului de operare Linux pe desktop.

Lipsa suportului din partea aplicatiilor este de asemenea un factor care pune in dificultate adoptarea Linux, conform studiului realizat cu participarea a peste 3.300 de persoane.

Studiul a fost realizat de OSDL Desktop Linux Working Group in octombrie 2005. Linux pentru desktop nu a fost considerat o alternativa viabila de majoritatea participantilor la studiu, pentru ca e-mail-ul este vazut ca cea mai importanta aplicatie indiferent de platforma.

Studiul releva un mesaj clar la adresa producatorilor de aplicatii, pentru a se concentra pe dezvoltarea unei aplicatii e-mail de calitate pentru desktop Linux.

Novell Evolution, un client groupware pentru Linux, ofera in acest moment functii de e-mail, calendar, task management si lista de contacte si se poate conecta la Microsoft Exchange, dar sunt putine alternative.

Dezvoltatorii de la Mozilla se ocupa de aceasta problema. Mozilla Foundation a publicat recent un road map (foaie de parcurs) initial pentru Lightning, proiectul prin care aplicatia calendar Sunbird va fi integrata cu aplicatia e-mail Thunderbird. Sunbird este disponibil ca extensie separata pentru Firefox si Thunderbird de ceva vreme, dar a existat un nivel redus de integrare intre functiile de calendar si cele de e-mail.

Studiul Desktop Linux Client Survey a fost realizat pentru a identifica motivele cele mai importante care stau in spatele adoptiei sau respingerii Linux pe desktop.

Printre celelalte motive invocate pentru neadoptarea Linux pe desktop s-au aflat lipsa suportului si a training-ului pentru utilizatorii finali. Unii participanti la studiu au sugerat ca nivelul de adoptare al sistemului de operare Linux ar putea creste daca acesta ar suporta aplicatii foarte populare pentru desktop, precum Microsoft Office si Adobe Photoshop.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.