Home IT & Comunicatii Formularele on-line, alternativa la cozile de la ghisee

Formularele on-line, alternativa la cozile de la ghisee

DISTRIBUIŢI

Site-urile romanesti ofera, deja, posibilitatea de a scapa de -placerea- unei plimbari pentru a face diverse plati la cele mai aglomerate ghisee din Romania.

Unul dintre acestea, cat se poate de oficial, ar putea primi un calificativ favorabil de la orice vizitator, din punctul de vedere al gradului de utilitate. Zeci de formulare cat se poate de necesare pot fi identificate, descarcate, tiparite pentru a fi completate si expediate prin posta sau prin e-mail institutiei care le solicita. Site-ul in cauza, http://formulare.mcti.ro (care ofera si un numar de telefon cu acces gratuit pentru cei nelamuriti), elimina timpii morti cu deplasarile inutile pe la Administratia Financiara, Directia Finantelor Publice, Ministerul Finantelor, Politia Rutiera, sau chiar scoala de soferi. In total sunt disponibile pe site formulare de la 16 institutii publice centrale sau locale. Practic, un functionar electronic care nu oboseste si nu solicita atentii, ci doar putina atentie, ghiseul fiind deschis nonstop.

Descurajarea spagii

Multi dintre cei care am incercat sa rezolvam o problema sau alta am sfarsit prin a -unge- fel de fel de rotite birocratice, in functie de importanta si/sau capacitatea acesteia. De la un pachet de cafea pana la una sau mai multe bancnote cu Benjamin Franklin, toate sunt folosite drept argument, in functie de urgenta sau de complexitatea problemei, vinovatia purtand-o, in multe situatii, monopolul detinut de unii functionari asupra informatiilor uzuale, tocmai cele care prezinta un interes general pentru cetateni sau firme.

Formularele disponibile

Site-ul www.formulare.mcti.ro este doar un proiect-pilot. In urmatorii doi ani, toate institutiile publice importante vor fi obligate sa-si puna formularele pe site.

Iata cateva exemple de servicii publice ce vor fi furnizate in urmatorii doi ani pe aceste site-uri.

– Declararea si plata taxelor si impozitelor

– Obtinerea de autorizatii sau certificate (certificate de urbanism, autorizatii de constructie etc.)

– Obtinerea licentelor de functionare

– Achizitiile publice efectuate prin mijloace electronice (tot felul de licitatii)

– Inregistrarea unui comerciant sau efectuarea de mentiuni in Registrul Comertului (transmiterea cererii de inregistrare in Registrul Comertului, transmiterea electronica a statutului, a contractului de societate sau a altor documente, rezervarea denumirii, programarea in vederea eliberarii autorizatiilor legale)

– Servicii in legatura cu evidenta informatizata a persoanei (completarea cererilor de eliberare a pasapoartelor, cartilor de identitate si a permiselor de conducere, declararea furtului sau pierderii unor astfel de documente, anuntarea schimbarii domiciliului sau resedintei)

– Inregistrarea automobilelor (notificarea cu privire la achizitionarea unui nou vehicul, rezervarea numarului de inmatriculare, completarea formularelor necesare la inmatriculare, programarea pentru verificarea automobilului)

– Servicii privind declaratiile vamale (intocmirea si transmiterea declaratiilor vamale, efectuarea de plati pentru taxele si comisioanele vamale)

Desfiintarea ghiseului

Toti avem o problema cu ghiseele. Pare incredibil ca vom avea vreodata sansa sa scapam de cozile interminabile, functionarii ursuzi si de programul care se termina cu mult inainte sa ne rezolvam problema.

Si totusi, ghiseele au facut primul pas catre desfiintare. In maximum doi ani, toate institutiile publice vor fi obligate sa puna la dispozitia cetatenilor un sistem electronic de completare a formularelor si de furnizare a serviciilor publice prin Internet.

Cateva mii de formulare vor fi disponibile pe site-ul institutiilor, impreuna cu instructiuni detaliate despre cum trebuie completate.

Titlul doi al pachetului de legi pentru care guvernul si-a asumat raspunderea in parlament luna trecuta se refera la asigurarea -transparentei in administrarea si promovarea informatiilor si serviciilor publice prin mijloace electronice-. Aceasta lege va trebui sa revolutioneze relatia dintre cetatean si institutiile statului.

Bineinteles ca administratia nu va fi mutata pe Internet batand din palme. Doar sistemul electronic de plata a taxelor locale de la Primaria sectorului 6 din Bucuresti a costat o jumatate de miliard de lei. Aplicarea sistemului la nivel national va costa mii de miliarde de lei. Apoi, va trebui rezolvata problema compatibilitatii softului, pentru ca sutele de institutii trebuie sa faca schimburi de formulare.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.