Home Asigurari In prezent, pensiile private se impart la sapte

In prezent, pensiile private se impart la sapte

DISTRIBUIŢI

Alte patru companii au primit avizul CSSPP de a activa pe piaţa fondurilor de pensii administrate privat. Astfel, numărul jucătorilor autorizaţi a ajuns la şapte.

BCR Administrare Fond de Pensii S.A, S.C. Prima Pensie Fond de Pensii S.A., înfiinţată de compania slovenă Prva, S.C. BRD Fond de Pensii S.A, S.C. Interamerican Societate de Administrare a unui fond de Pensii Privat S.A. au primit aprobarea Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) privind autorizarea de constituire ca societate de pensii în sistemul pensiilor administrate privat. Ceilalţi trei jucători intraţi pe piaţă sunt ING, Aviva şi Omniasig Pensii. Interamerican va opera atât pe pilonul al III-lea, cât şi pe pilonul al II-lea de pensii.

Alţi doi asigurători, Asiban şi Ardaf şi-au manifestat intenţia de a vinde produse de pensie din toamnă. Mircea Oancea, preşedintele CSSPP, estimează că pe piaţă vor activa 10-12 companii, însă din experienţa acumulată pe celelalte pieţe europene, jucătorii din sector se aşteaptă ca numărul acestora să se reducă treptat, iar în cursă să rămână doar administratorii care reuşesc să facă faţă concurenţei.

Pentru a putea activa pe piaţă, companiile trebuie să se înscrie în Registrul Comerţului să obţină autorizarea de administrare a fondului de pensii administrat privat. După parcurgerea acestor etape, vor putea vinde produse de pensii şi administra contribuţiile vărsate de către angajaţi.

Allianz-Ţiriac a primit aviz favorabil pentru prospectul schemei de pensii facultative -AZT VIVACE-, iar Aviva pentru informaţiile conţinute în materialele publicitare.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.