Din totalul despăgubirilor plătite de asigurătorii romani, numai în 2006 aproximativ 7% reprezintă cazuri de fraudă, iar segmentul poliţelor auto conduce detaşat la acest capitol. Deşi fenomenul nu se manifestă cu aceeaşi intensitate ca în alte state, se caută soluţii pentru diminuarea lui.
Vehiculele care, în urma producerii unor accidente, suferă avarii care necesită reparaţii ce depăşesc 75% din valoarea asigurată, sunt considerate daună totală. Dauna totală economică permite ca, prin reparare, automobilul să poată fi repus în circulaţie, deoarece structura de rezistenţă nu a fost afectată. În schimb, în cazul daunei totale tehnice, Asociaţia Naţională a Societăţilor Dezmembratorilor Auto din Romania (ANSDAR) propune ca autoturismul să fie scos din uz, deoarece, chiar dacă ar fi reparat, nu mai prezintă siguranţă în circulaţie.
Însă, atelierele de reparaţii auto au apărut ca ciupercile după ploaie, iar din comercializarea pieselor de schimb şi fraudarea companiilor de asigurări se scot bani frumoşi. Multe dintre firmele de profil nu respectă normele europene. -Din cei peste 1200 de agenţi economici ce au declarat ca obiect de activitate tratarea vehiculelor, conform cerinţelor europene nu avem nici 5% dintre aceştia-, a explicat pentru Curentul preşedinta ANSDAR, Maria Boghian. Asociaţia a implementat sistemul de licitaţie online Autosel pentru achiziţionarea numai de către agenţii economici autorizaţi a vehiculelor considerate daună totală.
Cele mai frecvente metode de fraudare au fost înscenarea unor accidente auto, furturi, incendiere intenţionată, supraevaluarea daunelor. S-au înregistrat şi numeroase cazuri de fraude interne. O soluţie pentru diminuarea fenomenului de fraudă este dezvoltarea unei baze de date comune, la nivelul companiilor de asigurări, care sunt obligaţi să transmită într-o bază centralizată (CEDAM) informaţiile despre poliţele încheiate. Prin extinderea sistemului şi la daunele instrumentate, s-ar putea monitoriza -istoria- maşinii.
Totodată, introducerea constatului amiabil fără punerea în aplicare a sistemului de bonus-mallus nu este privită cu ochi buni de către asiguratori, care se aşteaptă ca fenomenul de fraudă să crească în intensitate. Potrivit estimărilor jucătorilor din piaţă, ponderea fraudelor a urcat la aproximativ 10% din volumul pierderilor suferite de companiile de profil. Comparativ cu alte state, în Romania se înregistrează o rată mai mică a fraudelor. În statele membre ale UE, rata fraudelor este de 10% din totalul despăgubirilor pentru asigurările de bunuri, iar în SUA de 30%.
Foto explicaţie
-Vom asista cu certitudine la o creştere a incidenţei fraudelor datorită faptului că nu va exista nici constrangere economică nici administrativă pentru a se respecta şi declara împrejurările adevărate ale producerii daunei. Este important de subliniat că în această privinţă, încercand să respectăm normele europene numai parţial, constat-ul amiabil, nu şi sistemul de malus, vom face o mare greşeală-, a declarat pentru Curentul Cătălin Stroe, directorul de marketing al Asirom.