Home IT & Comunicatii Micron isi va reduce personalul cu 10 procente

Micron isi va reduce personalul cu 10 procente

DISTRIBUIŢI

Micron Technology, al doilea producator de semiconductoare din lume, a anuntat ca isi va reduce personalul cu 1.800 de angajati, reprezentand 10 procente din total, pentru a-si diminua costurile, pe fondul competitiei ridicate din industria de profil, informeaza Reuters. Compania americana are in evidenta 18.000 de angajati in intreaga lume. Conducerea va trimite notificari oficiale tuturor salariatilor vizati, pana la finele acestei saptamani. Personalul Micron va asista, in acest fel, la al doilea val masiv de disponibilizari din istoria companiei, dupa masura similara din 1985, cand industria de memorie informatica traversa o alta criza.

Compania americana si alti producatori de profil, cum ar fi grupul european Infineon Technologies, au acuzat in repetate randuri guvernul de la Seul, pentru ca ar incalca regimul concurentei corecte. La inceputul lunii noiembrie 2002, conducerea Micron a inaintat o plangere Departamentului american al Comertului, aratand ca autoritatile sud-coreene subventioneaza aceasta industrie, pentru a preveni colapsul financiar al companiilor de profil. Potrivit producatorului american, rivalii din aceasta tara primesc ajutoare financiare in valoare de mai multe miliarde de dolari, ceea ce reprezinta o incalcare a normelor comerciale internationale. In consecinta, Micron a cerut autoritatilor sa impuna o taxa compensatorie asupra importurilor de cipuri realizate de companiile Samsung si Hynix Semiconductor. In acelasi timp, producatorii de memorie informatica s-au angajat intr-un razboi intens al preturilor, pentru a concura eficient produsele rivale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.