Compania Microsoft Corp. a anuntat recent ca va lansa o noua versiune a sistemului de operare Windows XP, intitulata Windows XP Media Center, prin care computerele vor putea fi utilizate ca mijloace de divertisment, controlate de o telecomanda digitala, informeaza Reuters.
Cel mai mare producator de software din lume preconizeaza ca noua versiune multimedia a sistemului va fi lansata pe pietele din Statele Unite, Canada si Coreea de Sud la sfarsitul lunii noiembrie. Windows XP Media Center nu va putea fi achizitionat decat impreuna cu computere special create pentru a corespunde caracteristicilor media ale acestei versiuni.
Computerele vor fi produse de companiile Hewlett-Packard Co., NEC Corp. si Samsung Electronics Co., fiind configurate cu capacitati suplimentare necesare aplicatiilor digitale muzicale, video, TV si DVD. Pretul de achizitionare al acestora va fi cuprins intre 1.000 si 2.000 de dolari.
Telecomanda special creata pentru aceste computere include un buton -Start- asemanator cu cel afisat pe desktop-ul computerelor sub sistemul de operare Windows, a carui activare inlocuieste grafica standard cu o interfata simpla si eleganta, care ofera accesul rapid catre mai multe mijloace de divertisment si functiile aferente acestora.
-Versiunea Windows XP Media Center, initial intitulata ?çFreestyle?ê, se adreseaza pasionatilor de aplicatii digitale, mai ales studentilor si adolescentilor-, a declarat directorul de marketing al diviziei Microsoft eHome, Jodie Cadieux. -Utilizatorii mai tineri, obisnuiti sa asculte muzica si sa se uite la filme pe computer, sunt clientii care vor aprecia, probabil, cel mai mult acest sistem, care le ofera intr-un singur pachet servicii de posta electronica, acces la Internet si aplicatii digitale-, a preconizat Cadieux.
Pe de alta parte, Microsoft se pregateste sa lanseze, in aceasta toamna, o serie de produse destinate in special utilizatorilor obisnuiti, prin care va incerca sa isi extinda activitatea si in alte domenii decat aplicatiile software pentru computere. Prima initiativa in acest sens a avut loc in toamna anului trecut, cand compania a lansat jocurile video Xbox.