Rata pirateriei software in Romania se ridica la aproximativ 80% si, din acest motiv, incepand cu anul 1990, statul roman a pierdut cateva sute de milioane de dolari prin neincasarea taxelor si impozitelor datorate bugetului, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, Cristian Dumitrescu, directorul general al companiei A&C International Bucuresti, membra a BSA (Business Software Alliance).
-Cred ca daca toate firmele care depun bilantul contabil dau o declaratie pe propria raspundere ca utilizeaza numai software licentiat si la orice bilant financiar ar mentiona seria si numarul licentei software-ului prin care se realizeaza contabilitatea, in maximum sase luni toate companiile ar intelege ca statul roman vrea sa reduca pirateria-, considera Dumitrescu. Potrivit oficialului firmei, in Italia, pentru reducerea pirateriei in acest domeniu, autoritatile au aplicat o masura drastica. -Astfel, in momentul efectuarii unui control, calculatoarele care aveau instalat software nelicentiat erau confiscate. Efectul a fost reducerea cu 40% a ratei pirateriei-, a explicat reprezentantul A&C International. In Romania, a continuat Cristian Dumitrescu, ar trebui ca Garda Financiara sa aiba atributii si in acest domeniu. -Daca compania utilizeaza software ilegal, se face o evaluare a TVA care trebuia platita daca s-ar fi cumparat programe licentiate, dupa care sunt chemate organele abilitate, in speta ORDA (Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor) si BSA (Business Software Alliance), care sa se ocupe de intrarea in legalitate-, a spus directorul general al A&C International, referindu-se la modul in care ar putea sa se deruleze in Romania actiunea de reducere a pirateriei software. In cadrul campaniei -A&C simplifica legalizarea-, demarata recent, compania asigura celor interesati consultanta gratuita in vederea incheierii unor contracte de legalizare cu clauze confidentiale. Contractele garanteaza semnatarilor ca nu vor intra sub incidenta Legii dreptului de autor si se refera la utilizatorii de programe Autodesk, Microsoft, Symantec, Adobe si Macromedia.
Conform unui studiu, denumit -Impactul industriei software asupra economiei est-europene- (dat publicitatii anul trecut de catre Datamonitor), daca in Romania rata pirateriei va ramane neschimbata pana in 2004, se estimeaza ca statul va pierde in acesti ani 119 milioane de dolari, reprezentand taxe si impozite necolectate. O scadere de 10% a ratei pirateriei ar insemna, pentru Romania, crearea a aproximativ 1.500 de locuri de munca suplimentare in industria de software si o contributie la Produsul Intern Brut de 37 milioane de dolari.
Acelasi studiu a calculat o rata a pirateriei in Europa de Est de 63%, nivel aproape dublu fata de rata inregistrata in Vestul Europei (34%). Raportul apreciaza ca, daca rata pirateriei in Est ar cobori pana in 2004 la nivelul din tarile vest-europene, contributia fiscala (asigurari sociale, TVA, impozit pe profit) a industriei software ar putea inregistra o crestere suplimentara evaluata la 1,1 miliarde de dolari. Nerespectarea drepturilor de autor in acest sector a determinat Guvernul SUA sa includa Romania in lista de monitorizare -Special 301-, care analizeaza detaliat eficienta protectiei drepturilor de proprietate intelectuala in aproximativ 80 de tari.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane