Home IT & Comunicatii Scandal la Microsoft

Scandal la Microsoft

DISTRIBUIŢI

Angajatii Microsoft se cearta intre ei pe tema vinovatului care este responsabil de amanarea lansarii sistemului de operare Windows Vista. Unul dintre acestia, extrem de suparat, a postat un blog sub semnatura Who da*Punk care se intituleaza -Vista 2007. Fire the leadership now!- (-Vista 2007. Concediati conducerea acum!-).

Saptamana trecuta s-a anuntat oficial ca versiunea destinata consumatorilor a sistemului de operare Windows Vista va fi amanata pana in luna ianuarie 2007. Vestile rele au continuat insa prin anuntul ca si lansarea pachetului Office de urmatoarea generatie va fi amanata, tot pentru inceputul anului viitor.

In blog-ul sau, angajatul Microsoft, care nu si-a precizat numele, arata: -Vom rata sezonul de cumparaturi de sarbatori. Nu numai ca am ratat aceasta oportunitate anul trecut, dar o vom rata si anul acesta-. El a lansat un apel cerand sa -cada capete- la Microsoft: -Este nevoie de concedieri de la Microsoft, azi. Unde este responsabilitatea?-.

Amanarile au provocat nemultumirea unui mare numar al angajatilor Microsoft, unii dintre acestia cerand ca CEO-ul Steve Ballmer sa fie in capul listei cu oamenii care ar trebui sa fie concediati. -Sunt de peste 10 ani in aceasta companie si sunt rusinat si trist. Aceasta companie este un dezastru pe foarte multe niveluri-, arata unul dintre acestia. Chiar si mai dur este un alt comentariu postat de un angajat al companiei: -Vista – nu l-as cumpara nici cu banii altora. Dar ce stiu eu, nu l-am testat decat de vreo doi-trei ani-.

Cu toate acestea, decizia de amanare a lansarii Vista are si suporteri in randul angajatilor. Desi motivele indicate pentru amanare sunt legate de cresterea nivelului de securitate al sistemului de operare, exista si informatii conform carora ar exista in continuare probleme majore si in ceea ce priveste codul – cu precadere in ceea ce priveste Media Centre (MCE).

Steve Ballmer, omul vazut de unii dintre angajatii Microsoft ca fiind responsabil pentru amanarea lansarii Windows Vista (EXPL FOTO)

Revista australiana -Smarthouse- l-a citat pe managerul de marketing al Acer Australia, care ar fi declarat ca -decizia de a amana lansarea Windows Vista pe piata consumatorilor va avea un impact asupra vanzarilor de hardware, cu precadere legate de Media Centre. Ni s-a spus ca Microsoft a adus programatori din echipa Xbox pentru a ajuta la rezolvarea acestor probleme. Ni s-a mai spus, de asemenea, ca 60% din cod trebuie modificat sau rescris-. Microsoft a negat vehement aceste informatii. In timp ce Microsoft face eforturi pentru a pune la punct Windows Vista inainte de lansare, deja au inceput sa fie operate modificari la companie. Saptamana trecuta, Microsoft a anuntat o restructurare a diviziei Platform Services Division (PSD). Seful actual al diviziei Windows, Jim Allchin, se va pensiona la anul, iar postul sau a fost preluat de catre Steven Sinofsky, care s-a ocupat pana in prezent de dezvoltarea produselor Office. Sinofsky are reputatia unui manager mai dur decat Allchin, el fiind recunoscut pentru faptul ca a lansat produsele din familia Office fara intarzieri.

Microsoft anunta amanarea lansarii Office 2007

-Am decis totusi sa ne coordonam cu Windows Vista si sa facem lansarea pe piata in ianuarie 2007-, a declarat un reprezentant al Microsoft. -Credem ca asa le va fi mai usor si consumatorilor, dar si distribuitorilor-. Microsoft a anuntat amanarea Vista marti. Cu cele doua amanari anuntate de Microsoft, sezonul de cumparaturi din aceasta iarna va fi destul de diferit fata de ceea ce prognozau producatorii de computere. Microsoft a anuntat ca nu se asteapta ca amanarea lansarii Vista sa afecteze vanzarile de PC-uri in trimestrul IV al anului, dar analistii nu sunt de aceeasi parere.

Microsoft va aduce o serie de modificari majore cu noul Office, care va prezenta noi formate de fisiere bazate pe XML, ca si o interfata de utilizator total schimbata, printre altele. Prin amanarea datei de lansare a Office, Microsoft va putea lansa cele doua produse – pachetul Office si sistemul de operare Windows Vista – in tandem, asa cum planuise initial pentru trimestrul IV al acestui an. Microsoft a lansat in luna noiembrie o versiune initiala de test a Office 2007, cunoscut atunci sub numele de cod Office 12.

Gates recunoaste ca IE7 intarzie prea mult:

-Intr-un fel, putem spune ca am asteptat prea mult pentru lansarea unei noi versiuni-, a declarat Gates in discursul sau din deschiderea conferintei Mix06 a web developerilor, de la Las Vegas. -Punctul-cheie este ca IE7 nu este sfarsitul de linie. Vom putea lansa un browser mult mai rapid decat ciclul tipic al lansarilor Windows. Deja lucram la urmatoarele doua versiuni-.

-Microsoft a incercat sa sincronizeze lansarea IE7 cu cea a Windows Vista si, cum acesta a suferit amanari, browserul a fost si el amanat-, spune David Bradshaw, analist principal la Ovum. Internet Explorer 7 are suport pentru cascading style sheets, PNG-uri transparente, XML nativ, HTTP si capacitati RSS imbunatatite. Acesta este, de asemenea, primul browser de la Microsoft care permite navigarea in tab-uri. -Navigarea in tab-uri este incredibil de utila, intrucat nu necesita rularea unei instante separate a browserului pentru vizualizarea in paralel a unei noi pagini. Este unul din lucrurile importante care lipsesc la Internet Explorer-, a declarat Bradshaw.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.