Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) a desemnat, saptamana trecuta, companiile Mobifon si Orange Romania ca fiind castigatoare a primelor doua licente 3G, tehnologie de generatia a treia. Desemnarea s-a facut in urma licitatiei demarate de MCTI in urma cu doua luni. Cu toate ca la licitatie fusesera scoase patru licente 3G, numai cele doua companii si-au depus ofertele, drept urmare pana la sfarsitul anului va fi relansat procesul de acordare a celorlalte doua licente.
-Incepand de astazi, in Romania, doua companii detin licentele necesare pentru a oferi servicii de telefonie mobila de generatia a treia. Cei doi castigatori vor utiliza tehnologii aplicabile pentru standardul UMTS. Estimam ca pana in anul 2006 mai mult de un sfert din romani vor putea sa opteze pentru a folosi aceste servicii de ultima generatie, si ma refer aici la videotelefonie si accesarea Internetului de mare viteza pe telefonul mobil-, a declarat Adriana Ticau, ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei.
Operatorii vor acoperi Capitala si alte 10 orase
Comisia de evaluare a stabilit ca ambele companii au indeplinit conditiile de participare in procedura de selectie comparativa, dovedind ca au acces la capitalul necesar pentru a realiza o retea pentru furnizarea de servicii de telefonie mobila de generatia a treia si ca solutia prezentata in oferta este fezabila din punct de vedere tehnic. De asemenea, companiile declarate castigatoare au descris structura retelei propuse, impreuna cu planul de dezvoltare tehnica, si au demonstrat legaturile dintre intentiile lor si planurile referitoare la retea si tehnologie prin prezentarea de analize ale pietei pe termen lung, de planuri de dezvoltare a retelei, prin calculul costurilor si analize de tip cash-flow.
-Fiecare titular al licentei va plati, pentru spectrul de frecvente alocat pentru comunicatii mobile de generatia a treia, un tarif de eliberare a spectrului de 35 milioane de dolari. Prima transa, in valoare de 10,5 milioane de dolari, va fi platita in termen de 120 de zile de la data notificarii prin care este anuntat castigatorul licentei de comunicatii mobile de generatia a treia. Urmatoarele cinci transe anuale egale, in valoare de 4,9 milioane de dolari fiecare, se vor plati pana la 30 ianuarie a fiecarui an, incepand cu anul 2006. Acoperirea minima pe care cei doi castigatori au obligatia sa o realizeze va fi pentru Bucuresti si 10 mari orase ale Romaniei, municipii-capitale de judet alese de fiecare titular de licenta-, dupa cum reiese din caietul de sarcini publicat de MCTI.
Evaluarea privind acoperirea, distributia si rata dezvoltarii se va baza pe angajamentele candidatilor cu referire la trei date diferite, 31 decembrie 2005 (prima faza a dezvoltarii), 31 decembrie 2008 (a doua faza) si 31 decembrie 2011 (a treia faza). Pentru fiecare etapa, castigatorii au prezentat un angajament cu privire la: numarul de persoane din zona respectiva care vor beneficia de servicii, cati kilometri de drumuri nationale vor fi acoperiti de serviciul prestat si, de asemenea, suprafata zonei acoperite de serviciul prestat.
Orange cauta un partener
-In implementarea tehnologiei 3G, Orange Romania va respecta cerintele licentei acordate de MCTI. Dupa anuntul facut de MCTI in ceea ce priveste castigarea de catre Orange a unei licente 3G, urmeaza achizitionarea propriu-zisa a licentei. In urmatoarea perioada, Orange Romania va stabili componenta si obiectivele unui parteneriat pentru implementarea solutiei 3G. Termenii acestui parteneriat vor adapta si implementa strategia generala propusa de grupul Orange**, ne-a declarat reprezentantul companiei Orange, Anca Teiosanu. D-sa a mai adaugat ca, din experienta de pana acum, o tehnologie noua trebuie adoptata in timp. -Orange ofera deja pe piata romaneasca servicii de acces Internet de banda larga utilizand tehnologii similare celor 3G. Numarul neasteptat de mare de clienti in acest domeniu indica faptul ca piata romaneasca este pregatita pentru utilizarea unor astfel de servicii de ultima ora-.
Factori ce pot influenta utilizatorii
Evolutia numarului de utilizatori va depinde foarte mult de pretul si disponibilitatea terminalelor compatibile UMTS, de usurinta in utilizarea si setarea telefonului mobil si de pretul serviciilor. Aplicatiile dezvoltate pe tehnologia UMTS se adreseaza in egala masura segmentului business, cat si celui privat. In ceea ce priveste serviciile 3G destinate persoanelor fizice, pe langa serviciile GPRS/EDGE existente, accesul mobil la Internet, WAP, mobile e-mail, MMS picture sau MMS video, video streaming si servicii de localizare, va fi disponibil serviciul de videotelefonie, specific UMTS, care permite utilizatorului sa vada in timp real, pe ecranul telefonului mobil, persoana apelata.
Licentele au o valabilitate de 15 ani
Licentele 3G se acorda pentru o perioada de 15 ani si pot fi reinnoite la cererea titularilor, pe o perioada de 10 ani, fara plata unor taxe suplimentare, in conditiile stabilite de MCTI. Fiecare castigator are dreptul de a detine o singura licenta de utilizare a frecventelor radioelectrice in vederea furnizarii de retele si servicii de comunicatii mobile de generatia a treia in banda de frecvente cuprinsa intre 1.900 MHz si 1980 MHz, precum si in banda de frecvente cuprinsa intre 2.110 MHz si 2.170 MHz.