Home Asigurari Toate cele 80 de produse ASIROM sunt adaptate cerintelor UE

Toate cele 80 de produse ASIROM sunt adaptate cerintelor UE

DISTRIBUIŢI

– Ce a reprezentat anul 2006 pentru compania dumneavoastra?

– Privit in ansamblul lui, anul 2006 a reprezentat un moment vital in dezvoltarea si pozitionarea companiei noastre. Din punct de vedere al strategiei companiei, anul 2006 a reprezentat momentul de adaptare a tuturor politicilor si produselor ASIROM la economia de piata a Uniunii Europene, in sensul ca a fost necesar ca societatea noastra sa aiba ragazul de a se pregati corespunzator pentru momentul integrarii, cu alte cuvinte sa poata face fata oricarei concurente si in conditiile noilor legi. Acest an a demonstrat de asemenea ca ASIROM isi merita pe deplin numele si notorietatea de care se bucura, si nu in ultimul rand, prin produsele aparute in 2006, compania a demonstrat inca o data, desi nu mai era nevoie, ca are specialisti, in adevaratul sens al cuvantului, capabili sa creeze produse profesionale si performante menite a satisface cat mai bine nevoile clientilor la standarde europene.

– Care credeti ca vor fi rezultatele financiare finale? Care este volumul de prime subscrise pe 2006? Dar cel al daunelor platite?

– ASIROM a obtinut in primele noua luni ale acestui an, in conditii de profitabilitate, un volum de prime brute subscrise de peste 134 milioane euro, dispunand de rezerve tehnice de aproximativ 147 milioane euro.

ASIROM isi onoreaza cu promptitudine obligatiile asumate prin contractele incheiate, platind clientilor sai, in primele noua luni ale anului, aproximativ 80 milioane de euro atat pentru diversele daune constatate pe linia asigurarilor generale, cat si pentru platile de sume asigurate generate de asigurarile de viata.

Estimam pentru sfarsitul anului un volum de prime brute subscrise de peste 170 milioane euro.

– Ce produs de asigurari al companiei dumneavoastra inregistreaza cele mai bune vanzari?

– ASIROM este o companie care ofera produse performante si profesioniste atat in categoria asigurarilor non viata, cat si in cea a asigurarilor de viata. In momentul de fata, cele mai bune vanzari sunt inregistrate pe segmentul auto, fiind cunoscut faptul ca ASIROM este lider de piata la politele RCA si CASCO.

– Care va fi impactul aderarii asupra segmentului asigurarilor din Romania?

– Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana reprezinta, pe de o parte, trecerea la un alt sistem legislativ al economiei de piata, iar pe de cealalta parte presupune ascutirea luptei concurentiale. Diferenta, de aceasta data, consta in faptul ca profesionalismul si aplecarea catre nevoile si dorintele clientului vor fi factorii de departajare si de repozitionare a companiilor care vor reusi sa ramana active pe noua piata europeana. ASIROM a prevazut toate aceste aspecte, motiv pentru care, de peste un an de zile, si-a schimbat si adaptat toate strategiile si politicile astfel, incat momentul aderarii sa constituie un pas inainte si nu unul inapoi.

Piata asigurarilor din Romania se va dezvolta intr-un ritm mai alert, odata cu integrarea in Uniunea Europeana, beneficiind atat de aportul legislativ al noilor structuri, de sporirea numarului de jucatori, dar mai ales de crearea unui mediu profesionist si a unei mentalitati orientate catre adevaratele valori promovate prin serviciile de asigurare.

– Ce planuri de viitor aveti? Ce tinte va propuneti pentru 2007?

– ASIROM este o companie cu un numar impresionant de specialisti, care, de-a lungul timpului, a format marea majoritate a profesionistilor din domeniul asigurarilor din piata romaneasca. Este, de asemenea, o companie care are un portofoliu impresionant de produse de asigurare, peste 80, dar ceea ce este cel mai important este faptul ca toate produsele oferite sunt adaptate si capabile sa satisfaca cele mai exigente cerinte ale pietei Uniunii Europene in conditii de maximum profesionalism. ASIROM are o infrastructura la nivel national remarcabila, avand peste 240 de birouri, agentii, reprezentante, sucursale in toata tara.

Unul dintre cele mai importante planuri de viitor il constituie extinderea portofoliului, in special non-auto, si mai mult privit strategic liniile de business ale societatii sa fie cat mai profitabile. Dat fiind faptul ca ASIROM este partenerul de incredere al romanilor, avem convingerea ca am demonstrat deja ca suntem o companie care isi merita locul alaturi de marile companii de asigurari ale Uniunii Europene.

– Cel mai ravnit segment de piata pentru 2007 pare a fi cel al pensiilor private. Intentionati sa va implicati in acest domeniu?

– Pensiile private reprezinta pentru piata de asigurari a Uniunii Europene un segment reprezentativ, fiind totodata si foarte bine reglementat. Romania va trebui sa isi adapteze sistemul legislativ si structural astfel, incat sa poata, in cativa ani, sa tinda sa ajunga la acelasi nivel, inclusiv mental, inregistrat astazi in tarile Uniunii Europene in ceea ce priveste sistemul pensiilor private. Este un domeniu de activitate de mare interes, dar mai ales extrem de necesar in conditiile in care evolueaza societatea, privita in ansamblul ei. In acest sens, mentionam ca, inca din anul 2003, in strategia ASIROM a fost aprobata infiintarea unei societati care sa administreze exclusiv fonduri private de pensii si s-a concretizat in acest an prin S.C. ASIROM – Concordia S.A., dupa ce a fost definitivata legislatia necesara.

– Credeti ca obligativitatea asigurarii locuintelor va fi un avantaj pentru dumneavoastra?

– Obligativitatea asigurarii locuintelor va crea un sistem eficient de protectie a populatiei impotriva dezastrului, pe care o va oferi, precum si initierea si implementarea unei mentalitati care va fi benefica fiecarui cetatean in parte.

ASIROM este o companie care priveste acest sector al asigurarilor cu foarte mult interes, de cel putin cativa ani, pentru ca a constientizat necesitatea unei astfel de forme de asigurare. Este si motivul pentru care specialistii companiei au creat un produs extrem de performant, denumit Apartamentul, care vine sa satisfaca exact nevoile, dorintele, dar mai ales necesitatile acestui domeniu. Pentru ASIROM, obligativitatea asigurarii locuintelor va fi un avantaj, in sensul ca societatea noastra va fi sprijinita in eforturile de constientizare a populatiei asupra importantei acestei forme de asigurare, dar va demonstra intr-un mod si mai evident cat este de competitiv produsul sau Apartamentul.

Inca o dovada a profesionalismului, dar mai ales a orientarii asupra nevoilor romanilor o constituie si faptul ca, tocmai in aceasta perioada, cand alte companii sunt interesate de a promova alte forme de asigurare, cand sarbatorile de iarna lumineaza si umplu de caldura casele romanilor, dar mai ales cand noul an ne va aduce si primele momente in care vom deveni oficial cetateni ai Europei, ASIROM a initiat o campanie promotionala pentru produsul sau denumit Apartamentul. Aceasta forma de asigurare este mult mai mult decat asigurarea obligatorie a locuintelor, este un produs modular si complex, capabil a se adapta fiecarei cerinte, putand fi chiar considerat un produs personalizabil. Astfel, in acest spirit al sarbatorilor de iarna, in perioada 15 noiembrie 2006-15 ianuarie 2007, ASIROM ofera pentru asigurarea Apartamentul o reducere de 10% din prima de asigurare pentru orice polita noua incheiata pentru Acoperire Cuprinzatoare si toate sectiunile, precum si un bonus minim de 10% pentru ani fara dauna la reinnoirea politelor Apartamentul, incheiate pentru Acoperire Cuprinzatoare si toate sectiunile.

– Veti fi dezavantajati de scumpirea RCA?

– Asa cum stiti, ASIROM este de foarte multa vreme lider incontestabil pe acest segment de asigurari, avand un produs performant, avand o structura de service la nivelul intregii tari remarcabile, dar ceea ce este mai important este faptul ca romanii stiu ca asigurarea RCA ASIROM le ofera exact ceea ce au nevoie si sunt multumiti. Nu luam in calcul faptul ca foarte multe persoane, datorita profesionalismului cu care au fost tratati de-a lungul timpului, au devenit clienti fideli ai companiei noastre. Scumpirea RCA este un fenomen datorat in principal cresterii daunalitatii si extinderii limitelor de valabilitate teritoriala si se adreseaza tuturor jucatorilor din piata asigurarilor, indiferent cum vor intelege acestia sa priveasca aceasta situatie. Putem afirma ca nu vom fi dezavantajati de aceasta scumpire, ci, dimpotriva, va demonstra inca o data capacitatea ASIROM de a fi alaturi de clientii sai.

Este important insa de subliniat faptul ca este prima oara cand tarifele se calculeaza de actuari pe baza de date informatice si date statistice existente.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.