Compania britanica Vodafone ar putea anunta, in aceste zile, finalizarea negocierilor pentru cumpararea pachetelor de actiuni detinute de grupul canadian TIW la operatorul roman MobiFon si la Oskar Mobil din Cehia, la un pret de 3,5 miliarde de dolari.
Tranzactia prevede preluarea de catre Vodafone a 79% din capitalul social al MobiFon si a aproape 100% din actiunile Oskar Mobil, al treilea mare operator de telefonie mobila din Cehia. Surse apropiate negocierilor sustin ca reprezentantii Vodafone si cei ai Telesystems International Wireless (TIW) au aprobat, ieri, tranzactia. Contractul va include, probabil, si datoriile de circa 950 milioane de dolari ale celor doua companii est-europene, ceea ce va ridica valoarea tranzactiei la 4,5 miliarde de dolari. Cei doi operatori europeni sunt singurele companii aflate in portofoliul TIW, companie listata pe Nasdaq. Grupul a vandut in ultimii ani pachetele de actiuni pe care le detinea la companii de telefonie mobila din India si Brazilia si a fost obligat sa inchida Dolphin Telecom, subsidiara sa din Marea Britanie, care a dat faliment in 2001.
Vanzarea actiunilor sale catre Vodafone este o afacere profitabila pentru unii dintre cei mai mari investitori ai TIW, precum JP Morgan Partners, care va primi probabil mai mult de 400 milioane de dolari in urma tranzactiei. Compania britanica a anuntat in repetate randuri ca este interesata de extinderea operatiunilor sale in Europa de est, unde detine in prezent intregul pachet de actiuni de la Vodafone Hungary si 20% din Polkomtel – Polonia.