
Discursul ținut ieri în plenul comisiilor de politică externă de către Andrei Marga, noul ministru de externe, mi-a dat ceva fiori reci pe șira spinării, întrucât am avut senzația că ne întoarcem în urmă cu un sfert de secol, când direcțiile politicii externe românești pendulau între Moscova și Beijing. Mare admirator al chinezilor și rușilor, deși a fost mulți ani bursier în Germania, chiar pe vremea lui Ceaușescu, Marga ne-a dezvăluit ieri , în premieră, modelul său politic: "Putin este un om foarte competent, ar fi bine ca liderii din Europa și de la noi să fie atât de competenți". Nu a insistat în legătură cu competențele lui Putin, dar e e clar că aceste nu țin de democrație, transparență , libertate de exprimare etc, principii pentru care românii au ieșit în stradă în decembrie 1989 și pentru care mulți au și murit. Ce-i drept, la vremea aceea, domnul, pardon, tovarășul Marga se bucura de privilegiile bursei sale din Germania care, potrivit cv-ului său oficial s-a extins pe perioada 1980-1994. Interesant este că deși îl admiră pe Putin, Marga îl urăște visceral pe Traian Băsescu, deși adesea liberalii l-au comparat adesea pe liderul de la Cotroceni cu modelul politic al noului ministru de externe al României. Dar aceste lucruri, legate de trăirile interioare ale domnului Marga, contează mai puțin. Important este că noul șef al diplomației române a vorbit în fața parlamentarilor, minute în șir, într-un extaz nefiresc, despre China și Rusia, expediind relația și parteneriatul privilegiat cu SUA într-o frază pasageră. Dovedind că nu și-a făcut deloc lecțiile în legătură cu domeniul pe care urmează să-l gestioneze, Marga a vorbit de stagnare în relațiile cu Turcia, deși în decembrie 2011 România a semnat n parteneriat strategic cu această țară. Chiar dacă nu are cunoștințe, domnul Marga are viziune. ?ê?£i una extrem de interesantă și incitantă am putea spune. ”Politica externă a României trebuie să fie elaborată după consultarea Parlamentului și, de ce nu, a populației în lărgime", a afirmat Marga, spre stupoarea unor parlamentari care au avut tangență cu diplomația. Prin urmare, liberalul Marga vrea o consultare generală a populației privind direcțiile majore în politica externă a țării. Să-l consultăm pe nea Ion dacă vrea sau nu scut antirachetă, dacă e de acord să intrăm în spațiul Schengen sau cum crede că trebuie revizuit Tratatul de la Lisabona: Interesantă viziune, nu-i așa? Suntem doar curioși ce vor conține telegramele trimise de către ambasadele de la București către cancelariile occidentale, după discursul domnului Marga din Parlament. Cu siguranță vor fi o lectură interesantă pentru liderii europeni, chiar dacă aceștia nu se ridică la nivelul țarului Putin, atât de admirat de noul șef al diplomației românești.
Iulia Nueleanu