Comă profundă

Problemele grave existente în spitalele românești care au ieșit în luminile rampei odată cu apariția unui nou caz de tipul celui care a inspirat filmul "Moartea domnului Lăzărescu" nu sunt nici noi și nici necunoscute. Toți românii care au apelat la sistemul sanitar au simțit pe pielea lor "tratamentul" aplicat de doctori dacă nu ai pile și mai ales dacă nu ai bani. Sunt mulți medici în România care au călcat în picioare jurământul lui Hipocrate și care se închină acum cu evlavie la zeul euro. Dar nu cred că trebuie să cădem în păcatul de a generaliza și de a spune că toți medicii se comportă precum dr. Fulga de la Slatina, care tratează pacienții în funcție de chef, rasă sau grosimea portofelului. Cu certitudine sunt sute de medici care își fac meseria cu dragoste și devotament pentru pacient, care nu cer bani înainte de un banal consult sau chiar înainte de operație, dar care acceptă drept mulțumire, la final, plicul de bani, pe care-l îndeasă câteodată rușinați în buzunar. Sunt convinsă că v-ați întâlnit și cu aceștia la fel cum i-ați întâlnit și pe cei care deschid buzunarul înainte de a pune stetoscopul pe un bolnav. Între cele două categorii e o prăpastie imensă, plină de indolența unui sistem care se perpetuează în timp și pare invincibil. Atâta vreme cât sunt medici, și nu puțini, care declară, ca în cazul bebelușului cu fractură de la Galați, că "bine că nu a fost situația ca la Slatina", n-avem nicio șansă de însănătoșire a sistemului sanitar și n-am auzit să se fi inventat vreo injecție miraculoasă pentru coma profundă.