
Zilele acestea guvernul ne dă multe. Ne dă taxe și impozite noi, ne dă scumpiri pe bandă rulantă, iar pentru cei mai norocoși ( pensionari, votanți fideli ai PSD, și bugetari) dă și ceva firfirici în plus în buzunar, începând cu 2014. Ce-i drept, Ponta și compania nu mai spun că banii dați pensionarilor și bugetarilor sunt practic anulați de scumpiri și de noile taxe inventate de guvern dar, nu-i nimic, până se vor dezmetici aceștia poate trec alegerile europarlamentare și prezidențiale, iar obiectivul politic este îndeplinit.
Ieșirea premierului la rampă după finalizarea negocierilor cu FMI a confirmat scenariile sumbre vehiculate în ultima vreme în legătură cu situația finanțelor țării. Fără bani în buzunar și cu un an electoral în față, în care va cere nu o dată ci de două ori voturile românilor, Ponta a vorbit doar despre cum va da guvernul bani pentru pensionari și pentru bugetari, iar apoi l-a trimis pe ministrul de finanțe Daniel Chițoiu să ne spună de unde va lua bani pentru a asigura promisiunile făcute de premier. Iar de luat, se va lua de la toți, inclusiv de la cei pe care guvernul îi amăgește că le vor crește veniturile de la 1 ianuarie 2014.Se va lua prin scumpirea alimentelor, a curentului electric, a gazului, a transportului etc.
De altfel, întrebat dacă, de la 1 ianuarie, un angajat cu un salariu mediu va plăti prin toate formele prevăzute în urma măsurilor anunțate după negocierile cu FMI mai mult pentru funcționarea statului, Chițoiu a răspuns franc: "Normal că va plăti mai mult indirect, am spus, pentru că aceste impozite și taxe se regăsesc parte din ele în costuri, în prețuri”.
Astfel, vrând-nevrând, de anul viitor fiecare dintre noi va scoate din buzunar mai mulți bani pentru a susține statul condus cu atâta profesionalism de cabinetul Ponta. Vom plăti pentru autostrăzile desenate pe hârtie de ?ê?£ova, pentru susținerea unor companii de stat falimentare (Oltchim), pentru a achita salariile așa-zișilor manageri privați puși de guvern în funcție de culoarea carnetului de partid și nu în ultimul rând pentru a asigura resursele necesare pentru ca domnul Liviu Dragnea să mai poată angaja vreo două-trei folcloriste la Ministerul Dezvoltării, că e mare nevoie de ele, după cum ne-am dat seama din reacția demnitarului PSD. Iar dacă pe domnișoara Ardelean o recomandau ”vocea și talentul” pentru a ocupa funcția de șef al departamentului anticorupție din minister, în cazul lui Dragnea așteptăm cu interes recomandările judecătorilor de la Curtea Supremă. Dacă-i de dat, poate ia și Dragnea…
Iulia Nueleanu