Într-un acces de masochism am citit scrisoarea-fluviu pe care se presupune că ar fi scris-o Ion Iliescu în martie 1989, cu intenția de a o trimite la Europa Liberă. Actul său de dizidență, vezi Doamne, dat publicității fix la 20 de ani de la actul său de eroism. Trecând peste legătura sa cu Virgil Măgureanu, cel care ar fi trebuit să trimită scrisoarea la Europa Liberă, în condițiile în care acesta avea domiciliu forțat la Focșani, ajungem la fondul scrisorii, pe care presupunem că a scris-o chiar Iliescu, în urmă cu două decenii. Prima lovitură ți-o dă limbajul de lemn perfect în care este concepută epistola de revoltă a fostului nomenclaturist. Din biroul său de director la Editura Tehnica, cu Volga la scară și casă-n Primăverii, Iliescu deplânge soarta poporului român, invocând lipsa săpunului și detergenților, a medicamentelor și a căldurii din case. Contemplativ, desigur, pentru că Iliescu, din postura sa permanentă de nomenclaturist cu rang mai mare sau mai mic în structurile comuniste, n-a suferit niciodată de frig sau foame. Cât despre urmărirea sa constantă de către Securitate, evocată permanent de Iliescu, chiar întâlnirile pe care le evocă el cu Măgureanu sunt o dovadă că securiștii fie nu-și făceau treaba cum scrie la carte, fie nu-l urmăreau atât de aprig pe tovarășul Nelu, așa cum pretinde acesta acum. „Bărbat“ din fire, Iliescu n-a semnat scrisoarea, precizând că „este de înțeles de ce lansăm această chemare din anonimat. Sperăm ca anonimatul nostru să nu dureze mult, să ieșim la confruntare deschisă“. De ce a scos Iliescu la iveală, după 20 de ani, un răvaș care nici măcar n-a ajuns la destinatar? E simplu. A intrat într-un con de umbră și în partid, unde se plânge că nimeni nu-l mai consultă în legătură cu deciziile importante, și în viața publică. Trecutul, pentru un om ca Iliescu, ce a crescut în prejma Ceaușeștilor, nu este o carte de vizită onorabilă. Dimpotrivă. Iar scrisorile de pseudo-dizident scoase din sertarul lu’ tanti Nina nu pot îndrepta tot răul pe care l-a făcut Iliescu acestei țări, în ultimii 20 de ani.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane