În goana campaniei interne din partid, Mircea Geoană face tot posibilul ca să-și transforme eticheta de prostănac în renume pe plan național, cel puțin. Astfel, după ce le-a îndemnat pe amazoanele din PSD să ia cu asalt Palatul Cotroceni, Geoană a venit cu ideea „strălucită“ a înființării „Școlii Ardelene“. O școală pesedistă, bineînțeles, a cărei menire ar fi aceea de a aduce voturi multe pentru partidul-roșu la alegerile viitoare. Ce legătură are mișcarea iluministă ardeleană de la sfårșitul sec. XVIII cu școala de partid a lui Geoană? Niciuna. Doar numele, pe care liderul pesediștilor vrea să-l confiște, în speranța că va aburi vreo doi-trei intelectuali cu iluminismul socialist predat de reprezentanții noii școli ardelene, cu patalama de la Iliescu, cel iluminat puternic la socialismul rusesc.
Declarația președintelui PSD privind înființarea unui ONG în toate centrele universitare, intitulat „Școala Ardeleană“ este o blasfemie, care ar trebui sancționată de toți cei care mai apără trecutul cultural al acestei țări. A-i pune pe aceeași treaptă valorică pe Petru Maior, Samuil Micu și Gheorghe Șincai cu Geoană, Vanghelie „care este“ și alți iluminați de curentul politicianist este un act antiromânesc . E clar că autorii „Supplex Libellus Vala-chorum Transsilvaniae“, prin care se cerea recunoașterea romånilor din Transilvania ca națiune egală în drepturi cu celelalte ce intrau în componența Imperiului Habsburgic, se răsucesc în mormånt la aflarea veștii că Școala Ardeleană e pe cale să devină vehicul politic pentru prostănaci.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane