Primele mesaje transmise de noul președinte al PSD, Victor Ponta, mi-au produs o mare dezamăgire. Dincolo de eternele fraze lipsite de orice interes public legate de unitatea partidului, reforma stångii, bla, bla, bla, am aflat cum gåndește de fapt omul Victor Ponta. Și cu surprindere am constatat că este un membru de frunte al comunității masculine care consideră că cel mai potrivit loc pentru o femeie este la cratiță. Termenul de cratiță este generic, acoperind universul familial căruia, consideră Ponta, femeia trebuie să i se dedice în exclusivitate. Te cam ia cu fiori cånd auzi cum gåndește un tånăr politician de stånga, care se bate cu pumnul în piept că reprezintă viitorul politic al țării.
Deși tătuka Iliescu, de la umbra căruia s-a desprins și Ponta, plångea mai zilele trecute absența tovarășelor în funcții importante în partid, delfinul social-democrat are alte opțiuni în ceea ce privește rolul femeilor în societate. Așa am aflat că Daciana, soția lui Ponta, va renunța la cariera ei pentru a susține bineînțeles visul soțului său de a deveni președintele Romåniei. Proiectele ei politice, idealurile ei în carieră sunt aruncate brusc la coș pentru statutul de nevastă a lui Victor Ponta. „Am discutat cu Daciana. Nu va mai candida la un nou mandat (de europarlamentar – n.r.)“, a spus Ponta, după care a încercat să dreagă busuiocul spunånd că e o decizie a soției sale. Cu siguranță… Nu sunt avocatul Dacianei, dar mi se pare nedrept ca o femeie care are cariera ei, indiferent de domeniu, să renunțe la toate visele și speranțele ei pentru a se înhăma la cariera bărbatului său.
E mult egoism în decizia lui Ponta de a-și rechema nevasta de la Bruxelles la cratiță și copil. Și asta doar pentru a fi alături zilnic de „el lidero“ atunci cånd are nevoie de o farfurie de ciorbă caldă sau de o cămașă proaspăt călcată. Cu asemenea discurs și atitudine, Ponta nu poate conta pe votul meu la viitoarele alegeri prezidențiale.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane