Zilele acestea s-a desfășurat unul dintre cele mai aprige meciuri patronate-sindicate, având ca arbitru-jucător statul (cel care dă salarii bugetarilor). Miza: salariul minim pe economie. Evident, părțile beligerante aveau păreri diametral opuse: sindicatele voiau 700 de lei, patronatele ofereau doar 480. Arbitrul, din considerente de alegeri, care se vor înșira ca mărgelele într-un șirag, a decis să se plaseze ceva mai aproape de opinia sindicatelor, deținătoare ale unui bazin electoral mai mare.
Însă vreau să mă opresc asupra unei alte teorii interesante, marcă sindicală, enunțată de liderul BNS, Dumitru Costin. Prevalându-se de faptul că, teoretic, salariul minim ar trebui să asigure condiții de trai decent, domnia sa uită că în orice contract, în afară de drepturi există și obligații. Sindicatul vrea ca orice "meseriaș" care binevoiește să stea la muncă să ridice lunar 700 de lei. Sau dacă nu să stea, măcar să-și practice meseria în "dorul Lelii". Experiența oricărui consumator se îmbogățește zi de zi cu realizări mărețe ale meseriașilor români. Cei cu ghilimelele de rigoare, pentru că adevărații profesioniști ori sunt de mult peste graniță, ori nu au timp să semneze revendicări sindicale, pentru că sunt ocupați și plătiți pe măsură.
Revenind la exemple: recent am trecut un automobil de testul ITP. Evident, s-a găsit o hibă ca mașina să poposească pe la mecanic. Acesta a remediat pe vreo 200 de euro așa-zisa problemă, în schimb a "uitat" să mai monteze cum trebuie conductele ce fac legătura între rezervor și motor, transformându-mă în bombă pe roți. Amprenta "meseriașului" se vede și la orice vizită la supermarket sau restaurant, prin hoteluri sau în fața ghișeelor funcționarilor publici. Merită aceștia cei 700 de lei? Eu, unul, cred că nu. Și nu sunt singurul!
