Home Părerea mea Negru în cerul gurii

Negru în cerul gurii

DISTRIBUIŢI

Nimic nu-l doare pe Victor Ponta mai tare decât criticile venite din partea presei. Mister Perfecțiune, așa cum se crede premierul român, nu are minima înțelepciune politică de a învăța din critici și de a merge mai departe, demonstrând că a înțeles , într-un moment sau altul, semnalele transmise de opinia publică. Așa se face că Ponta a picat de la începutul mandatului său în capcana nefastă de a da vina pe ziariștii care îndrăznesc să-l critice. După ce s-a războit vreme de câteva săptămâni cu fătucile de la televiziunile românești mai puțin prietenoase, care aveau tupeul să-i pună și întrebări incomode , Ponta a atacat direct jurnaliștii germani care, în opinia sa, sunt securiști români infiltrați de Ceaușescu în mass-media din Occident. Dacă declarațiile veneau de la Corneliu Vadim Tudor, puteam înțelege și trece mai departe. Dar atunci când personajul care face astfel de afirmații, probate doar prin  cunoștințele foarte bune de limbă română ale ziariștilor germani care au atentat la aura de politician a lui Ponta, este premierul României, avem o problemă reală privind credibilitatea guvernului de la București. Angela Merkel a fost atacată vehement de presa germană și de cea greacă mai ales, pe tema datoriilor elene, și nimeni nu a auzit-o certându-se cu ziariștii sau acuzându-i că sunt agenți infiltrați ai serviciilor. Cum nimeni nu l-a putut auzi pe socialistul Hollande, a cărui popularitate a scăzut dramatic în primele luni de mandat, acuzându-i de partizanat sau rea credință pe jurnaliștii care l-au criticat constant. Doar în România Victor Ponta își permite să declare că "în Germania, fosta Securitate a lui Ceaușescu, și după aceea preluată, a avut și are în continuare cei mai buni oameni în presă. Că îi cheamă Schwarz, dar vorbesc românește ca mine și ca dumneavoastră și "schwarz" (negru în germană – n.r.) sunt doar la suflet". Cu asemenea premieri nici nu mai avem nevoie de dușmani în Europa! Replica la acest gen de declarații nu a întârziat să apară, iar astăzi  Frankfurter Allgemeine Zeitung, publicație unde lucrează un ”schwarz” înfierat de șeful PSD scrie că ”niciun politician nu vrea să se afișeze cu Ponta”, făcând referire desigur la decizia socialiștilor de a muta congresul programat în această toamnă la București, tocmai din cauza comportamentului liderului social-democraților români. În logica domnului Ponta, acesta îl va acuza din nou pe Karl Peter Schwarz fie că e plătit de Băsescu sau de PDL să scrie acest articol, fie că face jocurile nu știu cărui serviciu de informații. Ziaristul i-a pregătit încă de pe acum răspunsul, pe pagina sa de Facebook: "La început eram plătit de Băsescu. Acum sunt și pe statele de plata ale lui Ceaușescu. Poate ca săptămâna viitoare Stalin îmi va trimite primul cec. Chiar nu știu ce voi face cu atâția bani". Un sfat  final de bun-simț pentru Ponta: niciun politician nu a câștigat războiul public cu un ziarist, iar dvs nici măcar nu aveți stofă de de om politic!

Iulia Nueleanu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.