Fie că vă place sau nu, trebuie să recunoașteți că Mona Pivniceru, această Ioana d'Arc a justiției din România, este un personaj. O vedem zilnic la televizor, aproape la toate emisiunile de știri și la toate dezbaterile deontologilor, iar în curând, cine știe, poate o vom vedea invitată și la Pro Motor, călare pe ATV-ul trecut chiar și în declarația de avere. Recunosc că mă macină o curiozitate feminină: oare se plimbă cu ATV-ul coafată și în colanți, așa cum se perindă mai nou prin studiourile de televiziune? Dincolo de ambalaj, Mona Pivniceru pare desprinsă din textele lui nenea Iancu, dacă o ascultăm ce vorbește și, mai ales, cum vorbește. Senzația mea personală este că siluiește limba română și, prin urmare, orice argument invocat de doamna magistrat se pierde printre „judiecători“ și „indiepiendiență“. Mi-e greu să cred că o persoană instruită, așa cum este Mona Pivniceru, nu poate vorbi decât în dulșele grai moldovinesc și tocmai de aceea cred că la mijloc este vorba de o strategie personală. Mona vrea să fie vedetă. Deocamdată, este prezidentă la asociația magistraților, poziție pe care o exploatează la maxim zilele acestea când e trendy să fii anti-Băsescu și antiguvern. Astfel, ieri, la ședința CSM la care a participat și Traian Băsescu, Mona Pivniceru n-a pierdut ocazia prezenței tuturor televiziunilor și s-a adresat șefului statului cu apelativul „domnule prezident“, împrumutat probabil de la coana Zoițica, consoartei venerabilului nenea Zaharia Trahanache, prezidentul unor comitete și comiții pe care nici el nu le mai știa. Lipsită de șarmul consoartei lui nenea Zaharia, prezidenta Mona compensează prin obstinația cu care apare la televizor, aproape zi de zi, mestecând aceleași cuvinte greu inteligibile despre independența justiției și mai ales despre bani, pentru că, nu-i așa, banii mișcă mai nou pământul, iar magistrații sunt niște pământeni cu stea în frunte. Acesta este și motivul pentru care fac apel la autorități să găseasă resursele financiare pentru a o trimite pe doamna magistrat în sala de judecată, întrucât aceasta este singura noastră șansă să n-o mai vedem zilnic la televizor jucând prost un rol scris de alții.
