Home Părerea mea Răfuieli

Răfuieli

DISTRIBUIŢI

Nimic nu-i mai unește, nici măcar Ziua Unirii. Alegerile de anul acesta au determinat toată floarea politică a României să treacă peste jignirile și apelativele greu de reprodus pe care și le-au adresat în ultima vreme și să stea zâmbind, umăr lângă umăr, la manifestările din  Iași, dedicate Unirii Principatelor Române. Discursurile găunoase rostite rând pe rând de mai-marii țării, ce n-au uitat să facă apel la memoria lui Cuza sau Kogălniceanu, au sunat strident în Piața Unirii din Iași. Chiar mai strident decât huiduielile simpatizanților cu fulare roșii, galbene sau portocalii. Traian Băsescu a profitat de împrejurare și, vorbind despre înființarea de către Cuza a Înaltei Curți de Casație, a tras turta și pe spuza sa, abordând problema lotului celor opt care fug de justiție ca dracu' de tămâie. Cum era de așteptat, nici ceilalți vorbitori nu s-au lăsat mai prejos, astfel că, în zi de sărbătoare a Unirii, cei câțiva români neînregimentați politic ce se aflau în Piața Unirii au ascultat aceleași vorbe pe care le aud zilnic la televizor. Și, ca semnalul de unitate să fie complet, Tăriceanu și Băsescu s-au prins în două hore separate. Primul, cu miniștrii săi, al doilea, cu mulțimea. Semnificativ pentru modul în care cei doi oameni politici se raportează la electorat. Din tablou lipsea doar ocaua lui Cuza, ca să le măsoare populismul.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.