La un tur scurt de orizont, România începutului de an 2012 pare mai dezbinată ca oricând. Cel puțin la nivel politic, pentru că n-am remarcat să existe divergențe majore între fanii Oanei Zăvoranu cu privire la vinovăția Vanesei sau Melisei. Cel mai bine se văd lucrurile în piețele în care se protestează zilnic, unde mesajele coerente se încheagă doar la apariția televiziunilor sau a agitatorilor cu carnet de partid ascuns adânc în buzunar. În rest, oamenii care au ieșit în stradă protestează la bucată, deoarece aproape fiecare are o nemulțumire personală, punctuală, care greu se poate încadra într-un curent general de nemulțumire. Exploatarea gazelor de șist, activitatea febrilă din ultima vreme a plăcilor tectonice, activitatea unui primar din Giurgiu care ”fură tot împreună cu doamna Mihaela” sau regăsirea demnității pierdute, sunt mesaje care se regăsesc seară de seară, alături de altele, la fel interesante , în Piața Universității și în alte locuri în care se protestează. Spre nemulțumirea unor analiști de serviciu, românii nu protestează la nivelul grecilor, britanicilor sau italienilor , motiv pentru care ei se simt datorii să-i convingă pe cetățenii spectatori să intre în scenă , să devină jucători și, de ce nu, să le îndeplinească profețiile lor politice. Numai că spre deosebire de anii nouăzeci, nemulțumirea nu este canalizată într-o singură direcție, revendicările sunt multe și diverse, și din păcate pentru opoziția care pactizează zilnic cu strada, aceasta nu mai vrea să audă de politicieni, indiferent de unde provin aceștia .Se strigă într-adevăr ”Jos Băsescu și Boc!”, dar nimeni nu scandează nicăieri numele liderilor opoziției, semn că politicienii sunt tratați la pachet, neîncrederea fiind deja generalizată la nivelul clasei noastre politice. Așa se explică și strategia de tipul unii hăis și alții cea din cadrul USL. Într-o zi se vorbește de demisia parlamentarilor USL, a doua zi de greva aleșilor, pentru ca a treia zi să se răzgândească și să spună ”La loc comanda!”. Ce-i drept , nici în rândurile puterii nu putem vorbi de unire-n cuget și-n simțire, din moment ce deciziile ferme lipsesc cu desăvârșire, nu se remarcă nicio strategie comună de răspuns la protestele din piață, iar premierul Emil Boc i-a măsuri pompieristice, inutile, de genul demiterii lui Teodor Baconschi la o săptămână de la declarația referitoare la ”mahalaua violentă și ineptă”. La fel stau lucrurile și la nivelul societății civila care și-a dat cam repede arama pe față , situându-se rapid în una din cele două tabere politice, de parcă le-ar fi fost frică ONG-iștilor că pierd trenul în vremuri atât de tulburi.
?ê?£i-atunci , ce ne mai unește când totul ne dezbină? Poate a sosit timpul să facem apel la istorie și să regăsim în trecutul nostru acele lucruri și crezuri care ne-au salvat de-a lungul timpului și care ne-au ajutat să fim deasupra vremurilor, așa cum spunea cronicarul.
Iulia Nueleanu
