Cuvântul expat a intrat în limba română după 1990 , odată cu venirea în țara noastră a primilor manageri străini trimiși de companiile lor să facă afaceri și să ne învețe capitalismul. Nu știu cât capitalism am învățat noi de la expați dar un lucru e clar: mulți expații s-au românizat, astfel încât unii au rămas aici , iar alții și-au prelungit cât mai mult șederea pe meleagurile noastre. Potrivit poveștilor apărute în România odată cu venirea expaților, aceștia s-au lăsat treptat prinși în mrejele directorilor români, care lucrau în subteran și pentru propriile lor buzunare. Este de notorietate cazul unei domnișoare, să-i spunem Mihaela, angajată la una din companiile de top intrate pe piața românească prin 1995-1996, care cerea o șpagă cu multe zerouri în coadă firmelor care doreau să facă distribuția în țară. Cazul a ajuns pe masa conducerii din străinătate a companiei după ce distribuitorii nemulțumiți au început să trimită scrisori în care povesteau cum se întâmplă lucrurile în România, fără știința desigur a expaților care conduceau business-ul la București. Ce făceau aceștia ? Se balcanizau. Cu aceeași bani câștigați ca și acasă, expații duceau în România o viață de belferi. Vile cu piscină, petreceri cu băuturi fine și fete frumoase la care acasă nu aveau acces decât în vis și, ceea ce e mai important , senzația de stăpân pe care le-o dădeau românii prin comportamentul lor slugarnic. Încetul cu încetul, expații au învățat nu doar limba română ci și comportamentul românilor, motiv pentru care au apelat la numeroase șiretlicuri pentru a-și prelungi cât mai mult șederea în România. „Cel mai important lucru pe care îl pot face pentru a rămâne mai mult în România este să nu își pregatească succesorul, iar grupul să-i mai acorde o vreme de răgaz. De asemenea, expatul poate face în așa fel încât să nu își atingă rezultatele, însă poate prezenta, cu suficiente argumente, o strategie foarte bună pentru următorii ani, astfel încât grupul să nu decidă schimbarea sa din funcție“. Acestea sunt doar cîteva din îsfaturile î oferite expațiilor din România pentru a nu părăsi prea curând dulcele trai dâmbovițean, semn că intransigenții corporatiști occidentali se simt la noi ca-n sânul lui Adam. Sau al Evei, după caz. Și nimeni nu-i poate condamna că le plac mititeii, petrecerile cu fete, atitudinea prietenoasă a românilor, slugărnicia acestora sau traiul bun din București. Mai rău e că au început să împrumute și din obiceiurile proaste ale unor români, iar arestarea zilele acestea , pentru 29 de zile, a unui fost manager la Vodafone, britanicul Lee Wilkins, acuzat de înșelăciune în dauna unei companii de asigurări, este cea mai grăitoare dovadă în acest sens. Dacă acest trend va continua mi-e teamă că în câțiva ani vom trimite în Occident nu doar cerșetori și hoți de buzunare ci și expați nărăviți la găinării românești.
Iulia Nueleanu
