
În anii 80 a rulat, cu mare succes la public și cu lipici chiar la Premiile Oscar, o comedie muzicală, cu Julie Andrews în rolul principal, intitulată Victor Victoria. Povestea, cu referire la viața travestiților, războiul sexelor, etc, era de mare actualitate la vremea aceea , în Occident, nu la noi. Cert este că urmărind prestația lui Victor Ponta, duminică seara, în direct la mlădiosul Gâdea (cu referire desigur la coloana sa vertebrală), mi-am amintit instantaneu această comedie de succes. Ce-i drept Ponta joacă prost rolul travestitului politic, din moment ce numai la un minut de la începerea emisiunii ai o senzație acută de a folosi butoanele telecomenzii. Din curiozitate și probabil ceva masochism am urmărit aproape jumătate din emisiune, motiv pentru care l-am auzit pe premier declarând cu nonșalanță:
„Eu am spus-o tot timpul si o spun: eu nu am nicio problema si nu discut despre justiție. Justiția este si trebuie sa fie independenta. Eu discut despre modul in care Traian Băsescu si oamenii lui, cozile lui de topor – Macovei, Morar, Papici – au făcut dosare politice si au afectat viata a nenumărați oameni”. Nu mă număr printre cei care susțin că Ponta e naiv, dus cu zăhărelul și manipulat de unii sau alții. Dimpotrivă. Victor Viorel e dotat cu șmechereala aia a românului învățat să se descurce de-a lungul vieții. Când e la Washington sau la Bruxelles juri că nu e altul ca el în țară care să respecte statul de drept și instituțiile fundamentale, iar când revine în platourile televiziunilor păstorite de tovarășii săi devine pe loc apărătorul politicienilor corupți și criticul aprig al justiției așa-zis băsiste. În aceeași notă, ignorând total declarațiile subsecretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, despre îngrijorarea Washington-ului cu privire la declarațiile politicienilor legate de justiție, premierul nostru ne-a informat cu un zâmbet larg, șmecheresc, că trimisul Departamentului de Stat a venit de fapt să ne felicite cu ocazia împlinirii a 10 ani de la intrarea noastră în NATO și nu să ne urecheze pe teme ”lipsite de importanță”, cum ar fi statul de drept. Bine că nu ne-a spus că Victoria Nuland a venit să-i felicite pe Corlățean și Gâdea, cu ocazia zilelor de naștere, că ar fi fost în stare. ?ê?£i-atunci se naște întrebarea, când e Victor Viorel cel adevărat? Probabil nici el nu mai știe după atâtea deghizări.
În pelicula menționată mai sus, situația pentru Victor/ Victoria se complică în momentul în care se îndrăgostește de ea/el un gangster din Chicago.Pentru Victor al nostru lucrurile se vor complica abia după ce românii vor descifra cine se ascunde cu adevărat sub masca premierului USL.?ê?£i, din păcate, nimeni nu poate anticipa când va fi sfârșitul peliculei dâmbovițene.
Iulia Nueleanu