Ministrul delegat pentru relatia cu parlamentul, Bogdan Olteanu, a infirmat zvonurile potrivit carora puterea a declansat deja actiunea politieneasca cu numele de cod -vanatoare de vrajitoare- printre functionarii publici. Olteanu a tinut sa-i linistesca pe cei care se simteau amenintati de eventuala -selectie-, cu atat mai mult cu cat se stiau cu -musca politica pe caciula-. Ministrul a declarat ca actualul guvern nu va schimba functionarii publici pe criterii politice, ci numai in conditiile legii. -Nu dorim sa schimbam nici un functionar public daca lucreaza pentru indeplinirea obiectivelor stabilite de actualul guvern, dar exista o parte a acestora care au fost direct sau indirect implicati in campania electorala a fostului partid, care vor trebui sa plece-, a declarat Bogdan Olteanu, ieri, la o dezbatere organizata de Institutul pentru Politici Publice Bucuresti (IPPB), cu tema -Noul management public – politici eficiente de resurse umane in administratia locala-. Ministrul delegat i-a linistit si pe cei care deja au protestat in instanta fata de decizia de demitere. Olteanu a spus ca se impune repunerea imediata in functie a functionarilor din aceasta categorie care au castigat in instanta. Dupa atatea asigurari si vesti bune pentru linistea functionarilor publici -care nu au fost implicati in campania electorala a PSD-, Olteanu si-a inasprit tonul si i-a avertizat ca, de acum incolo, orice schimbare ilegala va fi sanctionata, raspunderea revenindu-i in exclusivitate functionarului care a operat-o. -Nici eu, si nici Tariceanu, si nici nimeni altcineva de la centru nu va plati pentru abuzul comis de un director sau alt functionar public-, a subliniat amenintator ministrul Olteanu, in indemnul sau la seriozitate si responsabilitate.
In ceea ce ii priveste pe secretarii de stat, ministrul delegat pentru relatia cu parlamentul considera ca acestia trebuie sa-si dea demisia, -pentru ca sunt oameni politici- si sa evite situtia neplacuta de a fi demisi.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane