35 de locuri de observatori la Parlamentul European isi asteapta pretendentii, care trebuie sa reprezinte, cel putin la nivel declarativ , cat mai responsabil, interesele tarii la Strasbourg in luarile de cuvant si pozitiile exprimate la nivelul forului legislativ european sau in comisiile acestora. Desemnarea lor va fi facuta la nivelul conducerilor partidelor politice parlamentare prin consultarea cu grupurile de alesi. Cand e vorba de portretul ideal al candidatului pentru o asemenea functie, parerea liderilor de grup este aproape umananima: sa fie bun cunoscator al realitatilor politice si institutionale ale Uniunii Europene, vorbitor a macar una din cele doua limbi oficiale de circulatie in comunitatea europeana – engleza sau franceza -, bun specialist intr-un anumit domeniu, oameni cu experienta parlamentara si politicieni versati cu recunoastere internationala, dispusi la program prelungit de munca si motivat indeajuns pentru a reprezenta cat mai bine interesele Romaniei.
Tusele acestui portret aduc mai mult a anunt de angajare pentru un loc de munca, ceea ce si este in realitate, numai ca unii cred ca simpla calitate de ales al neamului este indeajuns pentru ca in CV-ul lor sa figureze si experienta parlamentara europeana. Este si cazul unora din membrii Comisiei parlamentare pentru integrare, carora, desi le-ar surade o asemenea cariera, dau chix cand vine vorba de cunostiinte elementare despre Uniune sau aderarea tarii noastre la spatiul comunitar.
Atat romanii, cat si bulgarii reveniti in marea familie europeana vor avea posibilitatea sa participe din aceasta toamna si pana in momentul aderarii, cu propriii reprezentanti, ca observatori, la sesiunea legislativa a Parlamentului European. Dincolo de semnificatia si implicatiile politice ale unei asemenea reprezentari, cei 35 de romani vor trebui sa initieze o ampla si eficienta campanie de lobby pentru a preveni orice defectiune ce ar putea aparea in procedura de ratificare a Tratatului de aderare de catre toate cele 25 de parlamente nationale ale statelor membre UE. Un asemenea efort presupune din partea celor vizati atat cunostinte profunde in plan institutional si legislativ eruopean, dar si capacitatea de dezvolta legaturi stranse cu factorii de decizie europeni. Cu toate ca partidele politice parlamentare romanesti nu se grabesc sa precizeze care va fi formula de desemnare a propriilor reprezentanti la UE, unii alesi din Comisia parlamentara de integrare nu vad nici un impediment in a-si recunoaste dorinta de a ajunge la Strasbourg, in ciuda carentelor de informare constatate la nivelul culturii lor generale despre realitatile UE. Altii, mai modesti, dar mai bine pregatiti, cu experienta relevanta in domeniu au declarat ca nu vor candida pentru o asemenea calitate sau vor lasa la latitudinea partidului aceasta decizie. Este cazul unui Alexandru Athanasiu, Cristian Diaconescu Vald Hogea sau Cristian Boureanu, care au raspuns corect la intrebarile noastre legate de institutia legislativa europeana si de aderare a tarii noastre la UE, in timp ce alti colegi s-au limitat sa-si decline intentia de a concura pentru un loc de observator, cazul democratei Roberta Anastase sau al social-democratului Valeriu Zgonea, care, desi sustine ca ar face fata, nu are asemenea ambitii. -As fii prea departe de casa si de familia mea-, ne-a declarat acesta. Presedintele comisiei, Viorel Hrebenciuc, dar si liberala Raluca Turcan se declara prea ocupati cu alte treburi pentru a avea asemenea preocupari, problema locurilor de observator la PE nereprezentand o prioritate in acest moment.
Lapsus sau lipsus?
Pentru alti colegi de comisie, perspectiva stationarii la Strasbourg pentru urmatoarele 20 de luni ca observator este mai ademenitoare, ei considerandu-se pregatiti pentru a face fata unei asemenea provocari. -Ar fi o experienta extraodinar de interesanta-, ne-a declarat Cucuian Cristian – boboc deputat D.A., care nu putut insa sa ne explice care este diferenta dintre Consiliul Europei si Consiliul European. -In prima institutie intra presedintii tarilor si ministrii, in timp ce cealalta parte este mai mult parlamentara, e puterea politica-, a incercat el sa bajbaie in meandrele concretului. Nici capitolele de negociere fixate pentru Romania nu a intrat in aria sa de preocupari. -Aici m-ati prins. Nu le-am numarat niciodata-, a recunoscut fair-play deputatul, incercand insa sa-si scuze lipsa de informare prin faptul ca abia a intrat in parlament. Nici colega sa mai tanara de la Camera, Monica Maria Ridzi, si nici nea Jean Marinescu nu cunosc numarul capitolelor de negociere pentru Romania, cifra osciland intre 26 si 38, fata de cea reala de 31, sediul PE fiind insa identificat clar de majoritatea alesilor care au binevoit sa raspunda, in timp ce numele presedintelui PE, Joseph Borell a fost cu greu gasit in memoria acestora. Cu aceleasi probleme de memorie s-a confruntat si udemeristul Tamas Sandor. Astfel, in Consiliul European intra statele din Consiliul Europei (!), capitolele de negocire sunt 30 si ceva, iar numele presedintelui PE este lipsa de la apel. Agasata si plictisita s-a aratat o alta specialista in domeniu, peperemista Viorica Moisuc. -Va rog frumos sa nu ma puneti sa raspund la asemenea intrebari pentru ca, stiti, eu tocmai vin din strainatate-, ne-a declarat senatoarea, trimitandu-ne la plimbare.
