Prezent, la sfarsitul saptamanii trecute, la Rm. Valcea, Traian Basescu a anuntat prioritatile Aliantei PD – PNL in cazul in care va ajunge la guvernare. In opinia presedintelui Partidului Democrat, acestea ar fi: dezvoltarea agriculturii si a industriei agroalimentare, a industriei de prelucrare a lemnului, precum si a turismului. **In plan social, vom avea doua obiective: reasezarea din temelii a sistemului public de pensii si reforma structurala a invatamantului**, a spus Traian Basescu. El a mai precizat ca **singura prioritate a sanatatii este sa nu mai fie privata de fondurile care sunt colectate in acest scop si care, cu precadere in ultimii ani, cu regret o spun, au ajuns sa fie folosite in alte directii**. Basescu s-a aflat la Valcea pentru a-l lansa -la apa- pe candidatul PD, pentru functia de primar al municipiului orasului Ramnicu Valcea. Acesta este Mircea Gutau. In varsta de 46 de ani, Gutau este de profesie inginer mecanic si indeplineste functia de viceprimar al municipiului Ramnicu Valcea, din 2001. Acesta a mai candidat la functia de primar in 1996. Celalalt candidat al Aliantei la postul de primar al urbei valcene este liberalul Sorin Zamfirescu, care a detinut aceasta functie intre 1996 si 2000. De asemenea, Traian Basescu s-a referit si la ceea ce va fi strategia aliantei PD – PNL, in functie de viitoarea Lege a alegerilor locale. **In caz ca PSD va reusi sa impuna in Legea electorala un singur tur de scrutin, Alianta va merge in alegeri cu cate un singur candidat la functia de primar in intreaga tara. Pentru moment, acest lucru este valabil numai in cazul Capitalei**, a conchis Basescu.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane