Alina Gorghiu este o rușine în politică. S-a lansat ca iubita unui penelist local de la care a trecut în patul lui Mihai Voicu. Din brațele lui Mihăiță care-o iubea sincer, Gorghiu i-a stricat casa lui Bogdan Olteanu iar apoi l-a divorțat pe Lucian Isar de soția sa, amanta Gorghiu rămânând gravidă în același timp cu soția. Așadar, trecând din așternut în așternut, tecuceanca Gorghiu, a ajuns președinta PNL, funcție din care s-a gudurat pe lângă premierul Dacian Cioloș un an de zile. Astăzi, la Timișoara, Gorghiu l-a atacat pe Cioloș într-o conferință de presă, în speranța că acesta îi va răspunde. Pe lângă inima zburdalnică, Gorghiu mai și minte cu nerușinare după cum Curentul a demonstrat în articolul Avem dovada că Alina Gorghiu a mințit după ce a votat în Senat împotriva reformei sistemului sanitar
„Domnul Cioloș a fost prim-ministru al României un an de zile, iar singurul partid care l-a susținut în mod onest, necondiționat a fost Partidul Național Liberal. Atitudinea domniei sale față de PNL a fost însă una ezitantă. A fost una cu multe fluctuații și personal nu insist să încerc să îl mai înțeleg. Cred că ar fi putut să întoarcă serviciile pe care PNL le-a făcut în schimb înscriindu-se în acest partid care este mai mult decât onorabil, făcând un pas pentru întărirea echipei electorale.”, a declarat fostul lider PNL.
Alina Gorghiu a mai adăugat faptul că ar fi apreciat dacă fostul premier s-ar fi înscris în PNL.
„Dacă se va hotărî să meargă pe proiectul acesta cu ONG-ul care are aspirații politice, din punctul meu de vedere, nu fac aprecieri dar chiar aș putea să spun că intuiesc un eșec.”, a încheiat aceasta ca și cum intuiția ei ar interesa pe cineva.