Referitor la comentariile făcute de Sorin Vasile, ambasadorul României la Erevan, într-o conferinţă publică susţinută în Armenia, Universitatea Americană din Erevan, MAE face următoarele precizări:
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul României în Armenia a fost chemat de urgenţă în Centrală pentru a da explicaţii cu privire la comentariile pe care le-a făcut în cadrul conferinţei menţionate.
Conducerea MAE a transmis deja instrucţiuni ambasadorului pentru ca acesta să îşi ceară public scuze pentru comentariile sale întru totul deplasate. Scuzele sale au fost publicate în cursul zilei de astăzi, 5 decembrie 2014, pe site-ul publicaţiei armene Civilnet.am.
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă regretul şi condamnă ferm declaraţiile cu tentă antisemită şi homofobă ale ambasadorului.
Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm orice derapaj comportamental sau de exprimare care promovează intoleranţa şi stereotipurile.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că nu tolerează şi nu va tolera nicio abatere de comportament sau limbaj al reprezentanţilor diplomaţiei române aflaţi în exerciţiul funcţiunii, indiferent de treapta ierarhică pe care se situează, care ar putea să aducă atingere unor valori, reguli şi principii de bază ale relaţiilor internaţionale contemporane, relaţiilor bilaterale ale României cu alte state sau să prezinte, în mod distorsionat sau deplasat, poziţii de principiu ale statului român pe teme relevante în plan internaţional.
Având în vedere că România va deţine, în 2016, preşedinţia Alianţei Internaţionale privind Memoria Holocaustului (IHRA), Ministerul Afacerilor Externe va continua să depună toate eforturile astfel încât să fie combătut, în mod eficient, în orice context, un astfel de discurs, indiferent de calitatea celui care îl va promova.