USR va monitoriza această anchetă pentru a se asigura că adevărul va ieși la iveală și toți responsabilii vor primi sancțiuni, inclusiv instituțiile din subordinea MAP, dacă este cazul.
‘Voi urmări rezultatele acestei anchete pentru a fi sigur că scopul acesteia nu este de a îndepărta suspiciunile care planează asupra instituțiilor care funcționează în subordinea sau sub autoritatea MAP (cum ar putea fi interpretată formularea nu prea fericită din comunicatul de presă al MAP), ci de a afla adevărul, de a-i sancționa pe cei responsabili și de a lua toate măsurile necesare pentru ca practicile pe care le-am documentat în zonă să nu se mai repete. Chiar dacă incendiile au șters o parte din dovezi și urme, filmările și fotografiile pe care le-am făcut înainte ca zona să ia foc, dar chiar și ce nu a apucat să fie distrus în incendii, probează că exploatările făcute în acea zonă a parcului național au fost, cel puțin, neregulamentare’, a declarat Mihai Goțiu, senatorul USR care a inițiat această interpelare.
‘Totodată, voi urmări și rezultatele anchetelor privitoare la cercetările care privesc aspectele penale ale incendiilor din Parcul Național Semenic — Cheile Carașului, în condițiile în care declarațiile martorilor și ale instituțiilor publice sunt contradictorii și cel puțin în cazul unuia dintre incendiile produse după vizita mea în zonă, Romsilva recunoaște posibilitatea unei intenții criminale, fiind sesizate în acest sens Poliția și ISU Caraș-Severin’, a mai adăugat senatorul USR.
Însoțit de consilieri și de experți în silvicultură și biodiversitate, Mihai Goțiu a documentat, pe teren, în perioada 7-9 iulie, mai multe tăieri de pădure din parcurile naționale Semenic — Cheile Carașului și Cheile Nerei — Beușnița. La doar câteva zile după ce parlamentarul USR a anunțat că va prezenta un raport în Parlament cu cele constatate, precum și un filmuleț de informare pentru publicul larg, în Parcul Național Semenic — Cheile Carașului s-au produs mai multe incendii. O parte din incendii au avut loc chiar în una din zonele vizitate de Mihai Goțiu și cu care acesta a prezentat imagini.
În urma incendiilor produse în zonele pe care le-a vizitat, Mihai Goțiu l-a interpelat, săptămâna trecută, pe premierul Mihai Tudose, solicitându-i să trimită Corpul de control în zonă, pentru a verifica atât aspectele legate de legalitatea tăierilor de păduri, cât și cele privitoare la incendii. Interpelarea senatorului USR a fost pusă și în atenția Ministerului Apelor și Pădurilor, precum și a Ministerului Mediului.
‘Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) a luat act de declarațiile publice făcute de domnul senator Mihai Goțiu, vicepreședinte al Senatului României, prin care se solicită efectuarea unui control asupra unor presupuse nereguli în Parcul Național Semenic. În baza afirmațiilor făcute de un membru al Parlamentului României și considerând că este inacceptabil ca asupra instituțiilor care funcționează în subordinea sau sub autoritatea MAP să planeze suspiciuni de orice natură, ministrul Apelor și Pădurilor, doamna Adriana Doina Pană, a dispus Corpului de Control al Ministrului să demareze, de urgență, un control în zona menționată’, se arată într-un comunicat MAP.