Home Politic Anchetă la PSD Gorj pentru mită electorală

Anchetă la PSD Gorj pentru mită electorală

DISTRIBUIŢI

 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a deschis un dosar penal pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, chiar în fieful electoral al premierului Ponta, organizația PSD Gorj.

 

Anchetă la PSD Gorj a fost declanșată după ce la Târgu Jiu, cu puţin înainte de începerea campaniei electorale, s-au lipit afişe prin care oamenii erau anunţaţi că pot avea parte de consultaţii oftalmologice gratuite la sediul partidului. Adversarii politici, reprezentanţii Forţei Civice, au depus o sesizare la Biroul Electoral Judeţean, care apoi a anunţat Parchetul.

 

 

 

Afişele au fost lipite pe uşile blocurilor din Târgu Jiu. Pe ele scrie că Partidul Social Democrat, în parteneriat cu o firmă privată, oferă consultaţii oftalmologice gratuite. Pentru a beneficia de ele, oamenii trebuiau să meargă la sediul partidului, pentru a fi consultaţi de specialişti.

 

Tot pe afiş era menţionat că toate controalele se fac de pe 24 aprilie până pe 30 aprilie, chiar în prima săptămână de campanie electorală pentru europarlamentare.

 

Reprezentanţii PSD Gorj se apără. „Chiar în prima zi de campanie electorală am oprit aceste controale, tocmai pentru a nu fi acuzaţi de mită electorală sau corupere a alegătorilor, aşa cum apare din partea Parchetului. Pot să-i asigur pe cei care sunt curioși că PSD nu a facut nimic rău, nu a încălcat legea. Am pus afiș pe ușa partidului că acțiunea se întrerupe”, a declarat Ciprian Florescu, vicepresedinte PSD Gorj, citat de digi24.ro. Reprezentanţii PDS Gorj recunosc faptul că au pus la dispoziţie spaţiul partidului pentru oftalmologi.

 

Pentru mine, a fost o mită electorală. În apropierea alegerilor europarlamentare, orice încercare a unei formaţiuni politice de a atrage prin anumite acţiuni eu o consider mită electorală”, a spus Nino Savoiu, presedinte la Forța Civică Gorj.

 

 

 

Purtătorii de cuvânt ai Poliției și Parchetului spun că nu pot oferi informații despre acest dosar, pentru că ancheta se află în desfășurare. Confirmă însă faptul că se fac cercetări de către Inspectoratul Județean de Poliție, sub coordonarea unui procuror, pentru infracțiunea de corupere a alegătorilor.

 

 

 

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.