Chiar dacă moare înainte de o sentință definitivă, torționarul Vișinescu nu va putea să lase moștenire urmașilor săi decât un nume odios. Averea va fi împărțită de cele cinci părți civile constituite până acum în cadrul dosarului penal.
Un judecător de cameră preliminară de la Curtea de Apel a stabilit că Alexandru Vişinescu nu a invocat cereri şi excepţii în cadrul procesului, astfel încât magistratul a dispus începerea judecării. Primul termen în dosarul privind infracțiunea de „crime împotriva umanității” a avut loc astăzi când s-a acordat un nou termen pentru 22 octombrie.
Astăzi s-au constiuit părți civile Aurora Dumitrescu, fost deţinut politic, Nicoleta Eremia, soţia fostului general Ion Eremia, închis la Penitenciarul Râmnicu Sărat, Maria Anca Cernea, Valentin Cristea, Elena Iacob, Flavia Bălescu (90 de ani) şi Steluţa Lucia Rodica Coposu (82 de ani), ultimele două fiind surorile regretatului Corneliu Coposu(foto de la arestarea sa).
Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost trimis pe 18 iunie în judecată de Parchetul General fiind acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.
În documentul trimis judecătorilor, procurorii explică în detaliu modul prin care Vişinescu înţelegea să conducă şi să pedepsească deţinuţii politici încarceraţi în unitatea pe care o conducea.
„Regimul alimentar, instituit în perioada când inculpatul Vişinescu a fost comandant, constând în ciorbă pe bază de arpacaş, varză, cartofi şi câteodată fasole, rotite într-o ordine oarecare, a fost unul de înfometare şi de exterminare. Pe toată perioada detenţiei, alimentaţia zilnică nu depăşea 500-600 de calorii”, arată anchetatării în rechizitoriu.
Programul zilnic al deţinuţilor politici
Programul zilnic al deţinuţilor începea la ora 5.00 şi se încheia la ora 22.00. În tot acest interval, deţinutului îi era interzis să se aşeze pe pat, fiind obligat să stea în picioare sau pe scaunul din celulă cu faţă la vizetă, pentru a putea fi supravegheat de gardian.
De asemenea, îi era interzis să se apropie de geam, să comunice cu alţi deţinuţi sau să facă vreun zgomot care s-ar fi putut auzi dincolo de celulă.
Supravieţuitorii povestesc totuşi că pentru a nu-şi pierde minţile au încercat să treacă peste regulile draconice şi au reuşit uneori să spargă „zidurile izolării”.
Astfel, deţinuţii comunicau din când în când prin bătăi în zidurile celulei sau înşirând pe o aţă, ruptă din propria îmbrăcăminte, mesaje codificate scrise în alfabetul Morse. Cel mai inventiv mod de a comunica a fost însă „tusea în cadenţă de Morse”.
Această tehnică era utilizată mai ales în timpul plimbării şi presupunea o „tuse simplă pentru punct şi o tuse dublă pentru linie”. Astfel, „ştiam, în mare, care erau colegii noştri de suferinţă (…) şi prin ce celule stăteau, aflam când murea cineva şi, de cele mai multe ori, stabileam şi identitatea celei decedat, eram la curent cu situaţia plecărilor din penitenciar şi a noilor sosiţi, aflam cine a mai fost bătut etc.”, au povestit supravieţuitorii.
Obligaţi să mănânce fecale
„Izolarea se dădea pe baza unui raport al gardianului şi se putea aplica de la 1 la 7 zile. În afară de aceste pedepse cu izolare nu cunosc alte cazuri, însă ştiu de cazul A., coleg de celulă, care a cerut să nu i se pună sare la mâncare, însă a fost refuzat. Ca urmare a refuzului, el a declarat greva foamei însemnând cam trei zile, iar în a patra zi era alimentat forţat prin intermediul unui furtun pe gât, iar cu o pâlnie îi turna un lichid. Pentru el a însemnat o suferinţă, fapt care a dus la decesul lui după 40 de zile”, au mai relatat supravieţuitorii.
Potrivit documentelor descoperite de către cercetătorii Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în arhive, pe 18 martie 1968, o persoană cu funcţie de conducere în ceea ce priveşte regimul de detenţie spunea la acea dată că „era un sistem de a bate fără milă, în mod barbar. (…) deţinuţii erau bătuţi în asemenea hal încât pierdeau carnea de pe ei. (…)”, adăugînd că „era un lucru revoltător, se întâmplau lucruri care pur şi simplu te uimeau; dacă s-a ajuns până acolo să i se dea deţinutului să mănânce materii fecale şi să i se urineze în gură!
