Home Politic Aviz favorabil pentru Vosganian și Ariton

Aviz favorabil pentru Vosganian și Ariton

DISTRIBUIŢI

Comisia juridică din Senat  aprobat urmărirea penală pentru Varujan Vosganian și Ion Ariton.

Procurorii DIICOT au trimis Senatului cererea de urmărire penală pentru numitul VOSGANIAN VARUJAN (fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, senator în Parlamentul României – Senat în actuala legislatură), sub aspectul  infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, prev. şi ped. de art.367 alin. 1 şi 2 C.p. (în modalitatea normativă a aderării şi sprijinirii); „abuz în serviciu”, prev. şi ped. de art.297 alin.1 cu ref. la art.309 şi cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. şi „complicitate la delapidare”, prev. şi ped. de art.48 rap. la art.295 alin.1 din C.p. cu aplicarea art.35 alin.1 C.p., toate cu aplicarea art.5 şi art.38 alin.1 C.p..

Cererea DNA de efectuare a urmăririi penale în cazul lui Ion Ariton  are în vedere săvârșirea infracțiunilor de:
– participație improprie la abuz în serviciu
– folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Cererea referitoare la efectuarea urmăririi penale are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

1. Infracțiunea de participație improprie la abuz în serviciu
În calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentanții a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica S.A., Transelectrica S.A., Nuclearelectrica S.A., S.N.T.G.N. Transgaz S.A., Complexul Energetic Turceni S.A., Complexul Energetic Rovinari S.A., S.N.G.N. Romgaz S.A., Oil Terminal S.A., IAR Ghimbav S.A. și Societatea Națională a Apelor Minerale S.A.) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaționale de box profesionist organizată la București la data de 09.07.2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute.
În condițiile în care evenimentul era organizat de societatea comercială cu capital privat S.C. EUROPLUS COMPUTERS S.R.L., care a fost și beneficiarul real al sponsorizărilor, sponsorizarea galei de box era interzisă de Legea nr. 32/1994. Astfel, potrivit art. 3 alin. 2 din actul normativ menționat, societățile comerciale cu capital majoritar de stat nu pot efectua activități de sponsorizare având ca beneficiari societăți comerciale cu capital privat.
Deși beneficiarul real al sponsorizărilor a fost S.C. Europlus Computers S.R.L. (care deținea exclusivitatea organizării și care a încasat toate veniturile galei), a fost folosită Federația Română de Box pentru a evita dispozițiile imperative ale Legii nr. 32/1994 și a crea aparența că este susținută activitatea unei persoane juridice fără scop patrimonial.
În acest context, suma totală de 1.742.830 RON care ar fi făcut obiectul sponsorizărilor constituie prejudiciu pentru companiile menționate.
Din probele administrate a rezultat că sponsorizările nu s-ar fi încheiat în lipsa intervenției ministrului, iar sumele ar fi rămas în patrimoniul companiilor cu capital majoritar de stat.
Totodată, suma are natura unui folos nejustificat obținut de Obreja Rudel, în condițiile în care sponsorizarea galei era interzisă de lege. Fondurile obținute au fost folosite pentru plata cheltuielilor de organizare, în condițiile în care unicul beneficiar al veniturilor galei a fost societatea S.C. Europlus Computers S.R.L., de unde au fost transferate în patrimoniul administratorului Obreja Rudel.

2. Infracțiunea de folosire a influenței în vederea obținerii unui folos necuvenit
Pentru a determina reprezentanții companiilor să adopte conduita menționată anterior, Ariton Ion și-a folosit autoritatea și influența derivată din funcțiile de ministru al Economiei, senator și președinte al filialei județene Sibiu a unui partid aflat la acel moment la guvernare. Ministerul Economiei este o persoană juridică fără scop patrimonial, iar companiile respective se aflau în subordinea acestuia.
Totodată, funcția de conducere deținută în cadrul partidului aflat la guvernare permitea influențarea numirii directorilor companiilor cu capital majoritar de stat.
Prin folosirea autorității și influenței, Ariton Ion a urmărit transferul nelegal al sumei de 1.742.830 lei în patrimoniul S.C. Europlus Computers S.R.L.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.