Încă un intelectual, Teodor Baconschi, elegant o nimicește pe mediocra Udrea. Lângă Nuți au rămas Gelu Vișan și Cristian Petrescu, intelectuali ca și ea. Și deloc lingăi.
Pe contul său de facebook, Teodor baconschi postează azi câteva precizari pentru cei care sustin ca intelectualii angajati politic „abandoneaza lupta prea usor”:
Am intrat in politica interna la un an dupa ce am devenit ministru de Externe, adica in 2011. Am activat in PDL, in echipa Boc. In 2012, am dorit sa candidez la Bucuresti (de unde sunt) sau intr-un colegiu de diaspora (unde ma stiau bine romanii, dupa ani de lucru in favoarea comunitatilor noastre din Italia, Portugalia si Franta). Am fost insa refuzat si trimis sa candidez la Iasi. Am intrat in batalie in ultima clipa, intr-un oras necunoscut mie, dar dominat 100 % de PSD si PNL. Dupa o luna de campanie grea, fara bani, dar activa mediatic si pe toate strazile cartierelor muncitoresti din colegiu, unde am discutat cu mii de oameni (furiosi pe PDL si fani Antena 3) am primit aproape 10.000 de voturi, adica 21 %, cu 5 procente peste media nationala a ARD. Mi-au lipsit circa 1000 de voturi pentru a intra in Senat.
Urmatoarea batalie a fost tot in PDL, unde am sustinut motiunea Monicai Macovei. La congresul respectiv, „Reformistii” au pierdut, obtinand doar 5 % din voturi. In preziua analizarii in BPN al PDL a propunerii de excludere a mea din partid, am socotit ca e normal sa demisionez.
Am continuat insa lupta politica, in calitate de membru fondator al PMP, unde am sperat ca se vor reuni toate – sau cat mai multe dintre personalitatile publice de valoare greu contestabila, care au colaborat in timp pentru agenda reformista a dlui Basescu: un „partid altfel”, partidul asteptat de cel putin 15 % dintre romani. Am alergat cu Eugen Tomac, Adrian Papahagi, Marian Preda, Daniel Funeriu si altii prin toata tara, facand cheta pentru plinurile de benzina. Am muncit enorm: de la 23 iulie 2013, cand s-au depus actele PMP la tribunal, pana la 29 ianuarie, cand partidul a fost oficializat, construisem 400 de organizatii si aveam 24.000 de membri, cei mai multi oameni care nu mai fusesera implicati in politica. Mii de km parcursi, sute de mitinguri, inteviuri si participari la emisiuni din media locala.
Organizatia mea, PMP sector 1, construita si ea de la zero, a obtinut, la europarlamentare, cel mai bun scor pe tara (14 %, fata de media nationala de 6,2). Mi-am dorit sa castig un mandat de eurodeputat, fiind convins ca experienta si CV-ul meu m-ar ajuta sa reprezint eficient si onorabil Romania. Nu a fost sa fie: plasat pe locul trei (pentru ca primele doua locuri au fost practic rezervate prin dictat), am ratat si acest obiectiv. Dar nu am abandonat lupta ! Am candidat pe un post de vicepresedinte al PMP (adica pe functia detinuta din august 2013) dar nici aici n-a mers: a castigat dl Vlaston, adus de mine, cu mari rugaminti, la PMP sector 1, care a fost sunat la telefon de dna Udrea pentru a candida (desi 90 % dintre participantii la congres nu stiau cine e).
In acest rezumat nu intra mii de detalii: lovituri interne, nedreptati, abuzuri, umilinte. Nu intra nici tensiunile din PMP, dupa ce Florin Popescu iesise – la un prim scrutin intern – cap de lista, sau pentru cei 100. 000 de euro care mi-au fost ceruti, cu scandaluri si insulte, pentru a fi „tolerat” pe locul 3 (considerat eligibil): evident, nu aveam de unde sa „scot” o asemenea suma… Nu intra nici sutele de mii de injuraturi primite de la cetatenii care, pe buna dreptate iritati, m-au judecat „la pachet” cu toata „clasa politica”, dominata, cum stim, de figuri agramate si/sau interlope.
Pot spune ca am dus „lupta cea buna” cu o energie considerabila. Mi-am sacrificat trei ani de viata cu sperantele pe care cititorii de buna credinta ai acestor precizari le impartaseau, alaturi de mine. Stiu si admit ca am facut si greseli: greseli de incepator, greseli de idealist, greseli de orgoliu ranit. Imi cer scuze pentru aceste omenesti imperfectiuni. Nu vreau sa acuz pe nimeni. „Asa a fost sa fie” in circumstantele istorice prezente.
Așteptăm, bineînțeles replica lui Udrea așa cum ne-a obșnuit: plină de tupeu și cu vocale mâncate. Că și-așa nu reprezintă nimic. Nici vocalele, nici Udrea.
