-Traducerea este limba oficiala a Europei-, a spus Jose Manuel Durao Barroso(foto), citandu-l pe scriitorul Umberto Eco si plusand importanta portofoliului atribuit Romaniei. Presedintele Comisiei Europene a respins criticile potrivit carora dosarul care ii revine Bucurestiului nu ar fi suficient de important, si a dat asigurari ca functia lui Leonard Orban nu va fi pur si simplu una administrativa. Precizarile lui Barroso au venit ca raspuns la solicitarile lui Martin Schultz, liderul socialistilor europeni, care a cerut ca portofoliul alocat Romaniei sa fie extins cu problema minoritatilor. Presedintele Comisiei Europene a precizat ca minoritatile nu reprezinta un capitol aparte, dimpotriva, acesta este inclus pe sectiuni si probleme, in portofoliile tuturor comisarilor. Barroso a sugerat ca multilingvismul nu-i va oferi comisarului roman o functie pur decorativa, adaugand ca Orban va fi responsabil si de interculturalitate. Temerile socialistilor europeni care au spus ca multilingivismul nu este demn de un comisar european, vor fi spulberate, asigura presedintele CE, o data cu confirmarea reprezentantului de la Bucuresti in functia de comisar, cand se va vedea ca dosarul atribuit nu este unul subtire, ci dimpotriva, consistent, si care -corespunde prioritatilor actuale-. Barroso a insistat, incercand sa lamureasca o data pentru totdeauna problema dosarului Romaniei si a explicat ca Orban va avea cel mai mare numar de angajati dintre toti comisarii europeni si va avea ocazia sa exploateze aceasta noua -oportunitate-.
De altfel, solicitarile lui Schultz ar fi creat animozitati printre parlamentarii de la Bruxelles, sustin surse citate de EUObserver. Si asta pentru ca Romania oricum a gresit cu prima nominalizare pentru functia de comisar european.
Intre timp insa Leonard Orban trimite astazi raspunsurile la intrebarile specifice trimise saptamana trecuta de oficialii europeni, pentru ca sa existe suficient timp ca intrebarile sa fie traduse in toate limbile, pana pe 27 noiembrie, data cand candidatul roman pentru functia de comisar va fi audiat.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane