Fostul şef de stat l-a criticat pe preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, într-un interviu la RTV, pentru campania intensă de islamizare a ţării, dar şi pentru că şi-a supărat toţi vecinii.
„Trebuie să ne întrebăm de ce această lovitură de stat în Turcia. De ce? Răspunsul este simplu. Pentru că preşedintele Erdogan încearcă să acapareze toată puterea simultan cu islamizarea ţării. (…) Erdogan a reuşit să îşi ridice propria minoritate kurdă, s-o facă să pună mâna pe arme din nou. Asta înseamnă că acest proces de reislamizare a Turciei, pe care l-a declanşat, îl susţine. A pierdut din vedere că are şi minoritatea kurdă care şi cere nişte drepturi. (…) Erdogan a reuşit să îşi ostilizeze toţi vecinii, care sunt ei. Îi este ostilă Armenia, cu care are frontieră, îi este ostilă Siria, el fiind unul dintre cei care luptă împotriva lui Bashar Al-Assad, îi este ostil Israelul cu care a reuşit să intre în conflict. A trebuit să facă o demonstraţie de forţă, discutabilă din punct de vedere al realităţii Ankarei, şi să doboare un avion al Federaţiei Ruse”, a afirmat Băsescu.
Băsescu s-a arătat surprins şi de afirmaţiile lui Erdogan cu privire la clericul musulman Gulen, considerat responsabil de puciul eşuat, care au părut aproape o declaraţie de război la adresa SUA. „Uitaţi-vă acum! Dacă nu ni-l daţi pe imamul acela din Statele Unite, oricine nu ni-l dă, intrăm în război cu el. Trebuie să fii paranoic. Avem o relaţie bună (România şi Turcia – n.r.), dar nu aş vrea să fim puşi să alegem între relaţia cu Turcia şi cea cu SUA”, a declarat Băsescu.
Erdogan afirmase că SUA trebuie să-l extrădeze pe Gulen, pentru a demonstra că este un aliat strategic. Mai mult, orice ţară care îl adăposteşte pe cleric ar fi duşmanul Turciei.
Traian Băsescu a mai vorbit şi despre faptul că în Turcia situaţia nu s-a calmat încă, dovadă fiind apelul lui Erdogan către populaţie. „Erdogan nu este în control încă în Turcia şi asta se vede din faptul că a cerut populaţiei să iasă în stradă, ştiind că armata nu va trage în populaţie, ca principiu”, a mai declarat fostul preşedinte.
Băsescu a mai amintit că importanţa strategică a Turciei rezultă şi din faptul că la baza de la Incirlik sunt găzduite 90 de bombe nucleare, făcând din Turcia una dintre cele cinci ţări NATO care nu deţin arma nucleară, însă găzduiesc asemenea bombe.