
Președintele Traian Băsescu a declarat luni după-amiază că nu ia în calcul demisia din funcția de șef al statului, așa cum au cerut liderii PSD și aliații lor. „Despre solicitarea unor domni politicieni sa demisionez. Pentru o fapta pe care nu am comis-o. Regret enorm că fratele meu e suspectat de trafic de influență, dar el e un om de 60 de ani care trăiește la Constanta, eu și familia mea trăim la București. Nu am avut niciun fel informare sau cunoștințe legat de afacerea Sandu Anghel, trăim fiecare cu serviciul lui, cu obligațiile lui, cu faptele lui”. El a declarat că este totuși frapat de faptul că tocmai Victor Ponta vorbește de trafic de influență, în timp ce procurorii au arătat clar că traficul de influență îl făcea baronul PSD Mehedinți, Adrian Duicu, chiar din biroul său.
„Îmi e foarte greu sa înțeleg în acești parametri logica campaniei dlui Voiculescu sau solicitarea premierului, nici nu aș vorbi în locul lui când vorbim de suspiciune de trafic de influență în biroul dânsului, sau solicitarea de demisie a dl Tăriceanu, care când era premier îmi trimitea biletele să intervin în favoarea dl Patriciu. Îmi vine să râd și de solicitarea dlui Iohannis, în condițiile în care nu-l vad suficient de întremat pentru a declanșa o campanie prezidențială, cred că lipsa de experiență îi joacă feste. Dacă dânsul crede că e pregătit să candideze, îi spun din experiența că mai are nevoie de câteva luni, să se ranforseze alianța”, a declarat Băsescu.
El a mai spus că „domnilor” care îi cer demisia le spune că nu ia în considerare declaraţii ale Parlamentului în acest sens, menţionând că actuala majoritate este cea care a gestionat „marţea neagră” şi a respins vreo 10 cereri ale justiţiei legate de parlamentari. Președintele a mai declarat că că nicio structură de informaţii a statului român nu l-a informat cu privire la relaţia Sandu Anghel-Mircea Băsescu. Nu în ultimul rând, președintele a afirmat că regretă faptul că fratele său se află în această poziție, dar acest lucru dovedește încă o dată că nu el conduce justiția. „Întâmplarea pe care nu mi-aș fi dorit-o niciodată și pentru care cer scuze românilor e arestarea fratelui meu. Nu mi-aș fi dorit-o, dar ea se constituie într-o probă care demontează marota actualei majorități și guvernului ca președintele dirijează tot, el spune pe cine arestăm”.