Divergentele dintre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu au atins ieri ridicolul. Cei doi s-au luat la intrecere cu elicopterele spre Tarlisua, localitatea din judetul Bistrita-Nasaud care a fost distrusa de ultimele inundatii si alunecari de teren. Au ajuns cu elicoptere diferite si s-au intalnit, intamplator, pe podul din Tarlisua. Amandoi in tinuta sport. Basescu – cu un tricou bleu, Tariceanu – cu unul bleumarin. Amandoi au discutat cu oamenii si au promis cate ceva. Basescu – bani, Tariceanu – controale. Nu stim cine pe cine a vrut sa intreaca. Dar coincidenta ar fi mult prea mare ca amandoi – si seful statului, si premierul – sa se trezeasca ca vor sa mearga in acelasi loc, in aceeasi zi tocmai la o saptamana distanta de momentul tragediei.
Ora 9.30. Ziaristii primesc informatia ca premierul Calin Popescu Tariceanu este asteptat, dupa-amiaza, sa soseasca la Tarlisua. Tariceanu isi stabilise inca de luni seara aceasta vizita in programul zilei. Prefectul judetului Bistrita-Nasaud, Szilagyi Ioan, a declarat, pentru Mediafax, ca premierul va sosi cu un elicopter care va ateriza pe stadionul din Beclean, in jurul orei 14.00, dupa care va merge cu masina si se va opri in satele de pe Valea Ţiblesului pentru a discuta cu oamenii. La acea ora se stia ca premierul Tariceanu va parasi zona in jurul orei 16.00, cand elicopterul va decola de pe stadionul din Beclean.
Ora 10.30. Dupa ce este anuntata vizita premierului Tariceanu, agentiile de presa difuzeaza informatia ca presedintele Traian Basescu va merge, pentru a doua oara, in localitatea bistriteana Tarlisua. Desi anuntul deplasarii presedintelui a venit dupa cel al lui Tariceanu, seful statului a stabilit plecarea spre zona distrusa astfel incat sa ajunga inaintea premierului. IPJ Bistrita-Nasaud anunta ca elicopterul prezidential aterizeaza la ora 11.30 pe terenul de sport al scolii din localitatea Caianu Mic.
Ora 11.12. La doar trei sferturi de ora de la anuntarea vizitei presedintelui, dinspre guvern se anunta ca premierul Calin Popescu Tariceanu va pleca mai devreme in zona decat ora initiala. Motivul oficial al devansarii programului este o intrevedere cu ambasadorul Germaniei in Romania. Calin Popescu Tariceanu a fost insotit in vizita sa de seful Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, generalul Vladimir Secara.
Ora 12.00. Elicopterul presedintelui Traian Basescu a aterizat in localitatea bistriteana Caianu Mic, de unde a plecat, cu masina, spre Tarlisua. Impreuna cu Traian Basescu se afla in masina si prefectul judetului Bistrita-Nasaud.
Ora 12.45. Elicopterul cu care premierul Calin Popescu Tariceanu a survolat Valea Ţiblesului a aterizat la Tarlisua, langa biserica.
Ora 12.50. In timp ce premierul cobora din elicopter, din partea opusa venea presedintele Traian Basescu. Intalnirea era iminenta. Si ar fi fost mult prea mult sa se ignore unul pe celalalt. Presedintele si premierul s-au intalnit pe podul din localitatea bistriteana Tarlisua, grav afectat in urma inundatiei. Cei doi s-au salutat, dupa care au discutat timp de cateva minute cu localnicii.
Ora 13.00. Presedintele si premierul au plecat apoi in directii diferite – Basescu s-a indreptat cu coloana oficiala inspre valea de pe care a pornit potopul, spre satul Cireas. A fost nevoit sa se opreasca la un moment dat din cauza drumului impracticabil. Premierul a mers in directia opusa, pe jos, spre primaria din Tarlisua.
Ora 14.00. Premierul Tariceanu a parasit localitatea Tarlisua, la bordul elicopterului cu care a survolat Valea Ţiblesului, in cursul diminetii.
Ironie
Premierul Tariceanu a comentat ironic momentul ridicol de la Tarlisua. -Am venit cu doua elicoptere separate. Ceea ce arata ca avem aceeasi preocupare fata de soarta oamenilor din zona-.
Premierul a invatat de la presedinte
Nu au lipsit nici momentele -lacrimogene-. De data aceasta, actorul principal nu a fost presedintele Traian Basescu, care in urma cu cateva zile a plans atunci cand a fost adus in tara trupul neinsufletit al soldatului ucis in Afganistan. Ieri, momentul i-a apartinut premierului Calin Popescu Tariceanu, care a aprins cate o lumanare, a depus coroane de flori, dupa care a tinut un moment de reculegere si a rostit -Tatal Nostru- la mormintele a cinci dintre victimele viiturii. Patru dintre victimele inundatiilor se afla intr-o groapa comuna. Inainte de a pleca, premierul a fost vizitat in elicopter de o fetita din localitate, care a vrut sa vada cum arata aparatul.