PMP ar trebui să conteste alegerile dacă nu primește banii de subvenție de la Autoritatea Electorală Permamentă, a declarat fostul Președinte al României, Traian Băsescu, joi, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin. Joi, Tribunalul București a validat și congresul din 2022, unde Eugen Tomac a fost ales președinte.
Traian Băsescu: Au făcut tot ce au putut să elimine PMP din spectrul public, dar n-au reușit
Întrebat ce șanse au candidații comuni ai PSD-PNL de a câștiga alegerile din sectoarele Capitalei, Traian Băsescu a spus: „N-aș vrea să tratez lucrurile strict pe București, pentru că ce se întâmplă la București este în toată țara, acest impuls, această dorință, această organizare în scopul eliminării a orice altceva decât PSD, cu anexa PNL pe ici, pe colo, dacă este nevoie”.
„V-aș mai spune un lucru care, după părerea mea, pune sub semnul întrebării corectitudinea alegerilor. Acum un an și jumătate a fost ales Tomac în funcția de președinte (al PMP, n.r.). De un an și jumătate, abia ieri s-a pronunțat instanța că Tomac este președinte, exact, și AEP nici astăzi nu dă drumul la banii de subvenție pentru acest partid. Păi, ei au făcut tot ce s-a putut să elimine PMP din spectrul public. N-au reușit”, a adăugat Traian Băsescu.
„Până la urmă, târziu, cum e, o judecătoare a dat o decizie că e corect congresul, dar să lași de un an și jumătate partidul fără bani… Au rămas toți amărâții ăia care stingeau și aprindeau lumina, funcționarii de la filiale, sunt neplătiți, unii au plecat. Pur și simplu sabotează un partid europarlamentar”, a continuat fostul Președinte.
Traian Băsescu: Dacă nici mâine nu primește banii de subvenție, PMP nu poate decât să conteste alegerile
„Cred că soluția corectă pentru PMP, dacă nici după hotărârea judecătorească dată atât de târziu, azi, de recunoaștere a congresului din 2022, deci dacă nici mâine nu primesc banii de subvenție, nu pot decât să conteste alegerile, pentru că este un partid lăsat fără resurse (…). Neavând deschisă finanțarea pentru subvenție, nu pot face împrumuturi, că nimeni nu îl împrumută știind că nu primește subvenția, însă Toni Greblă, atitudinea tipică bolșevicului, și el are un singur lucru în cap, «Băsescu m-a băgat la pușcărie cu struții», habar n-am avut, am aflat de la televizor, să îi distrug partidul, deci atâta minte avem că judecăm electoral situația din România”, a mai declarat Traian Băsescu.
Cred ca Basescu are acum alte probleme,vezi subiectul Coldea.Sa lasam PMP 1 sau PMP 2,sau cate sunt.Si Grebla e o victima.Calaul se ia ,iar, de victima.Mai bine sa se aseze ,de acum,la coada:Str. Știrbei Vodă nr. 79-81, sector 1, cod 010106,Bucuresti.
Anonim idiot
Mai mult decat idiot…