Home Politic Biden ne-a lăudat, dar ne-a și trimis mesaje în cod diplomatic

Biden ne-a lăudat, dar ne-a și trimis mesaje în cod diplomatic

DISTRIBUIŢI

Vicepreședintele Statelor Unite, Joe Biden, a lăudat România în cursul vizitei sale oficiale în țara noastră, dar ne-a și transmis câteva mesaje, mascate în cod diplomatic. Prima surpriză ar fi aceea că Joe Biden a dat foarte subtil de înțeles că va cere României, indiferent de cine va fi președinte, suplimentarea trupelor românești prezente în Afganistan alături de americani și de aliații din NATO.
Apoi, politicianul nr. 2 din SUA, după Obama, a mai dat de înțeles la fel de subtil că, pe de altă parte, sprijină politica externă estică a României din ultimii ani, mai ales pe cea orientată spre Republica Moldova.

Securitatea și pacea nu sunt gratis!

Primul politician pe care Joe Biden l-a întâlnit a fost președintele Traian Băsescu. Șeful statului român amintise exact înaintea venirii lui Biden că vizita vicepreședintelui american e o dovadă că România nu e deloc izolată pe plan internațional, așa cum îl acuză adversarii săi politici. „Nu s-a schimbat nimic în relația SUA cu România“, consideră președintele.
„Împărtășim punctul de vedere al SUA că securitatea în interiorul NATO este indivizibilă, dar pacea și securitatea nu sunt gratis, ele costă“, a declarat Băsescu. În traducere, și noi trebuie să oferim ceva la schimb americanilor. Ceva ce ar putea însemna o contribuție sporită în Afganistan. Sau măcar să nu plecăm de acolo. Cei doi au mai discutat, printre altele, despre noul scut american antirachetă, despre Republica Moldova, dar și despre securitatea energetică a Europei.
„Trebuie să vă spun cât suntem de mulțumiți, atât eu, cât și președintele Obama, pentru prezența dumneavoastră  în Afganistan. Vă spun cu toată sinceritatea: trupele noastre sunt mândre să servească alături de militarii români“, a afirmat Joe Biden. El a pus accent pe Afganistan și în cadrul discursului de la Biblioteca Centrală Universitară, unde a lăudat, de asemenea, România pentru democrația ei.
Vicepreședintele american a dat de înțeles și că SUA se va implica, alături de România, în Republica Moldova, pe care o vor ajuta să iasă din criză.

Cu Boc – la Guvern, cu Crin și Geoană – la ambasadă

Biden s-a întâlnit ulterior și cu premierul Emil Boc, și cu câțiva dintre membrii Guvernului la Palatul Victoria, unde au discutat în special despre colaborarea economică și despre problema vizelor pentru români. Liderii PNL și PSD, Crin Antonescu și Mircea Geoană, nu au fost vizitați însă la locurile de muncă de la Palatul Parlamentului, ci au fost chemați la sediul ambasadei americane, pentru întrevederi de câte o jumătate de oră.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.