UPDATE 10.02.2017: Ana Birchall preia interimar funcția de ministru al Justiției.
O știți din emisiunile televizate unde cu vocea sa ascuțită le cere colegilor de platou să nu o întrerupă ca să-și poată duce ideea până la capăt. Nu știm dacă pur și simplu e cicălitoare sau chiar își uită ideea dacă este întreruptă dar asemenea oameni nu au ce căuta în Parlament: se dă socialistă dar e putred de bogată, se dă cinstită dar a plecat pe bani publici în America să participe la o reuniune la facultatea pe care a absolvit-o, se dă mare juristă dar a creat un proiect de lege privind insolvența persoanelor fizice pe care CSM l-a catalogat drept inaplicabil. Și ce să vezi? Are și neconcordanțe majore în declarațiile de avere.
Ana Birchall este deputată din anul 2012. Până acum a depus 3 declarații de avere în care a scris, sub sancțiunea pedepsei pentru fals în declarații, că deține împreună cu soțul său investiții financiare în străinătate estimate la 23 milioane de Euro. E binecunoscut faptul că investițiile financiare aduc în general un câștig puțin mai bun decât dacă ai ține respectivii bani într-un depozit bancar în EURO, unde se câștigă minim 0,5% pe an. Asta ar însemna la 23 milioane de Euro, minim 115,000 EURO anual. Cu toate acestea, Ana Birchall declară pentru anul 2013 de exemplu, venituri din investiții, 2102 USD, echivalentul a aproximativ 1620 EURO, nemenționând în paranteză, cum face la alte rubrici de venituri, „net”. Adică un venit aferent unei investiții în jur de 320.000 EURO.
Acum există două posibilități: să fie falsă estimarea de 23 milioane de EURO sau să fie falsă declararea venitului din investiții care, după cum declară deputata PSD, a fost impozitată în Marea Britanie, așadar dificil de verificat la fiscul englez.
Acum, am văzut cu toții ce a pățit Elena Udrea care a trecut în declarația de avere sumele dictate de contabilii soțului său: i s-a pus în cârcă acuzația de spălare de bani. Îi recomandăm dnei Birchall ca să inițieze o corecție în acest sens a legii privind declararea averii sau o să-i vedem rând pe rând înșirându-se pe la DNA din cauza averilor partenerilor de viață. Și dacă faptul că doamna Birchall scrie greșit „Sinfonia” în declarația de avere nu aduce nici măcar o amendă dacă scrie greșit 23 milioane în loc de 230.000 EURO poate să îi aducă ani de închisoare.