Președintele PDL Vasile Blaga a declarat luni că nu partidul nu va schimba procedura de desemnare a candidatului la prezidențiale, referitor la solicitarea Monicăi Macovei de a fi inclusă în sondajele interne ale partidului privind cursa prezidențială. El a adăugat că „aici nu e pe toane, ci pe regulamente”. Liderul din Modrogan a mai afirmat că PDL şi-a desemnat în cel mai democratic mod candidatul pentru Preşedinţia României.
”Nu am ce să adaug în plus. Aceasta este părerea unanimă a conducerii PDL. Aici nu e pe toane, e pe regulamente, şi ştiu că şi dânsa (Monica Macovei – n.r.) respectă regulamentele”, a spus preşedintele PDL. Blaga a mai spus despre recenta solicitarea a Monicăi Macovei, că aceasta trebuia să se înscrie mai devreme în cursă, nu în acest moment considerat târziu, când prim-vicele PDL, Cătălin Predoiu, a fost deja desemnat pe această poziție.