
După ce a fost minimalizat de presa moguliană sub stigmatul că șeful statului ar conduce din umbră Cabinetul, premierul Emil Boc a replicat ieri la PRO TV, declarând că nu primește „comenzi“ din partea președintelui în ceea ce privește activitatea guvernului și că a avut chiar poziții diferite față de acesta pe mai multe teme, în cazul cărora soluția finală a fost decisă în urma unei consultări. „Nici poveste. Este o relație instituțională, corectă, bazată pe un parteneriat în interesul României. Am avut multe poziții diferite, dar în urma discuțiilor, a negocierilor și a analizelor pe care le-am făcut împreună cu ceilalți, am luat după aceea o decizie în comun. Dar, prin faptul că nu ne certăm, asta nu înseamnă că noi nu avem discuții pe soluțiile pe care le promovăm“, a spus Boc. Potrivit acestuia, nu este stilul șefului statului să abordeze relațiile instituționale din postura de comandă. „Nici într-un caz, nu a fost vorba niciodată de comandă. Acest lucru pot să îl spun clar și răspicat. Nu este, și probabil că veți fi și dumneavoastră surprinși, nu este în stilul președintelui genul acesta de abordare, de a comanda. Întotdeauna discută alternative, soluții, are un punct de vedere, dar dacă reușești să-i oferi contraargumente, întotdeauna găsește soluția cea mai bună împreună cu partenerii cu care discută“, a adăugat premierul. În ceea ce privește o posibilă candidatură la încă un mandat în fruntea PDL, Boc a menționat că pentru moment e preocupat de încheierea reformei.