Home Politic Boicot retroactiv al lui Iliescu pentru Unicameral

Boicot retroactiv al lui Iliescu pentru Unicameral

DISTRIBUIŢI

„Dă-i, Doamne, romånului (sau bolșevicului, în cazul de față), mintea cea de pe urmă!“, așa sună expresia după care se ghidează, mai nou, nea Nelu’, zis și ex-Cotrocelu’, octogenarul politruc cu sete permanentă de răzbunare pe adversarii politici, manieră în care și idolul său Stalin obișnuia să își reducă opozanții la tăcere. În stilu-i caracteristic, Ion Ilici Iliescu a ieșit ieri la rampă cu o nouă porție de venin. Acesta a condamnat, în direct la Radio France International, fosta conducere a PSD pentru că „nu a boicotat referendumul pentru Parlamentul unicameral“. Deși referendumul organizat în 22 noiembrie, în paralel cu primul tur al alegerilor, s-a desfășurat în conformitate cu legile țării, Ilici aruncă retroactiv cu noroi, atåt în fostul lider PSD, Mircea Geoană, cåt și în „plebea“ care a votat, de altfel democratic, ca Romånia să treacă la Parlament unicameral și la reducerea numărului de parlamentari la 300. Din colimatorul bătrånului edec nu a putut ieși nici Traian Băsescu. Președintele țării a fost acuzat de populism pentru că dorește să aplice decizia rezultată în urma unui vot al romånilor. „Intenția lui Traian Băsescu este să diminueze rolul și funcțiile Parlamentului, folosind o demagogie populistă“. Președintele Băsescu crede că „un Parlament unicameral poate fi mai ușor manipulat“, a precizat Iliescu, adăugånd că șeful statului „își bate joc“ de Constituție. Pentru trecerea la Parlament unicameral este nevoie de modificarea Constituției, procedură care se validează prin organizarea unui alt referendum. Diminuarea numărului de parlamentari se face prin lege organică, inițiată și adoptată în Parlament și promulgată de șeful statului. Fostul șef din bulevardul Kisselef a mai adăugat că scopul reducerii numărului de parlamentari, deși o țară întreagă îi vede ca pe o risipă de resurse publice, este unul personal și meschin al lui Băsescu. Mai mult decåt atåt, venit la printr-o lovitură de stat orchestrată de forțe externe, nea Nelu’ a avut din nou tupeu să vorbească despre Revoluția Romånă și că Parlamentul bicameral este una dintre achizițiile acestui fenomen.

Bani publici irosiți

Nu trebuie să amintim că, pentru foarte mulți dintre aleșii neamului, venirea la sedințe este un adevărat efort, mulți dintre dånșii fiind prezenți mai mult pe sticlă, la televiziunile mogulilor, decåt în sala de sedințe pentru a discuta legile țării. „Întreținerea“ unui parlamentar, pe care o suportăm de altfel din propriile buzunare, se ridică la circa 15.000 de lei lunar, fiecare ales primind o indemnizație de 6.343 de lei, precum și o sumă forfetară de 9.514. La toate aceste beneficii patriciene se adaugă diverse sporuri și alte drepturi salariale prevăzute de Legea Statutului deputaților și senatorilor, cum ar fi cheltuieli de cazare la hotel sau deconturi de deplasare.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.