E ca la noi! Dezbaterea proiectului bugetului de stat pentru anul 2009 a constituit prilejul pentru ca parlamentarii României să demonstreze din nou că „balcanismul“, supunerea la vot a sute de amendamente deodată și neatenția la detaliile legislative sunt trăsături deja clasice ale activității aleșilor neamului.
A supus la vot propriul număr !
Deputatul UDMR Mate Andras a făcut cea mai bună dovadă a neseriozității cu care se pot dezbate sau supune la vot amendamente la bugetul de stat, atunci când i-a cerut președintelui de ședință, Ioan Oltean, să supună la vot un amendament fictiv numerotat chiar cu numărul său de telefon mobil. Oltean nu și-a recunoscut numărul, așa că nu a sesizat farsa și a supus la vot amendamentul, în ciuda faptului că nu putea exista unul cu această numerotare. Mai mult, deputatul PD-L nu a băgat de seamă nici că Mate a încălcat procedura, cum nu au făcut-o nici deputații care au respins pseudoinițiativa.
Farsa, făcută pentru a demonstra indolența cu care este condusă ședința și faptul că se resping în necunoștință de cauză aproape toate amendamentele opoziției, a stârnit hohote de râs în momentul în care a fost dezvăluită.
Ironii pe toată linia
Dezbaterea celor nu mai puțin de 7.000 de amendamente depuse la proiectul legii bugetului a prilejuit și alte momente comice. Astfel, deputatul PNL Mihăiță Calimente i-a cerut aceluiași Ioan Oltean „să vorbească mai rar și să nu mai mănânce cuvintele“ , fiindcă nu înțelege nimic. Un alt liberal, Dominic Gerea, a lăsat baltă discuțiile pentru buget și a ridicat problema care-l rodea: cei de la Jandarmerie au interzis accesul în parcare fiindcă trebuia să vină premierul Emil Boc. Respingerea „la grămadă“ a amendamentelor opoziției a stârnit cea mai mare nemulțumire în rândul unui alt udemerist, Marton Arpad. Supărat că plenul Parlamentului a respins 574 de amendamente într-un singur vot, el a mărturisit că a stat până la două noaptea pentru a lucra la unele dintre ele și a cerut să fie supuse la vot „50 de amendamente deodată, nu 600“. În prima zi de dezbateri, parlamentarii au votat titlul, 26 din cele 27 de articole și 14 anexe și se speră ca adoptarea bugetului să se întâmple azi după-amiază.